Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turistică Ciomad-Balvanyos - 10.01.2018

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turistică Ciomad-Balvanyos

cu sediul în Miercurea Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 5
organizează un concurs pentru ocuparea postului contractual vacant: 

 

1. Numărul şi  denumirea posturilor:

- 1 post Consilier Juridic - nivelul studiilor superior (S); cu fracțiune de normă, 1 ore pe zi

Condiţii de participare:

  • studii superioare juridice de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
  • cunoştinţe de utilizare a calculatorului.
  • vechime în specialitatea studiilor necesare minimum 5 ani

2. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:

  • a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
  • b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică, dacă este cazul;
  • d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie, în cazul posturilor de debutant nu este cazul;
  • e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  • f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • g. curriculum vitae;

3. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post vacant sau temporar vacant, conform art.3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

4.  Concursul va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Harghita (Miercurea Ciuc, P-ța Libertății  nr. 5.), după cum urmează:

– proba scrisă  va avea în data de 10 ianuarie 2018, ora 10,00

– proba de interviu va avea loc în data de 15 ianuarie 2018, ora 09,00.

Dosarul de concurs se poate depune la sediul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turistică Ciomad-Balvanyos, (Miercurea Ciuc, P-ța Libertății  nr. 5, biroul 422) în perioada 11.12.2017 – 03.01.2018,  între orele 8,00 - 16,00. Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul  instituţiei şi prin telefon 0266-207700 int. 1802, sau mobil 0737300875.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul Consiliului Județean Harghita http://judetulharghita.ro/recrutare.html.

Director tehnic
Incze László

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774