În holul de la sediul Prefecturii Harghita, președintele Consiliului Județean Harghita a ținut o conferința de presă cu privire la înmulțirea pagubelor produse de urși luni, 13 octombrie. Cu această ocazie, Borboly Csaba a înaintat o adresă prefectului județului prin care prezintă câteva date statistice referitoare la creșterea daunelor provocate de urși, și care în realitate sunt mult mai numeroase decât cele înregistrate în mod oficial, și solicită convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita.
Ultima actualizare: luni, 20 octombrie 2014
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 21/2004 se definește categoria de situație de urgență, iar aceste atacuri și pagube produse de urși reprezintă, în opinia președintelui consiliului județean, un eveniment excepțional care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației.
„Primesc tot mai des sesizări și înștiințări cum că oamenilor din tot mai multe localități din județ le este frică să iasă din case după ce se înserează. Urșii intră în curți, în grajduri, distrug culturile oamenilor. Eu consider că pe lângă inundații și incendii și atacurile, daunele provocate de urși reprezintă o catastrofă. Această problemă nu poate fi rezolvată numai de asociațiile de vânători, este nevoie de o implicare a instituțiilor de stat specializate (cum ar fi poliția, jandarmeria, chiar și armata) , a afirmat Borboly Csaba.
Pași importanți în această direcție au fost întreprinși de curând de către ministrul Mediului Korodi Attila care a solicitat creștere cotei de vânătoare, în scopul echilibrării populației de urși și astfel a diminuării daunelor și atacurilor acestora asupra populației. Totodată este nevoie și de modificarea tratatului dintre Uniunea Europeană și România cu privire la acest aspect. În toate țările membre, viața oamenilor este prioritară. În calitate de membru al Comitetului Regiunilor, Borboly Csaba va discuta cu responsabilii din acest domeniu și va înainta punctul său de vedere în scopul rediscutării aspectelor privitoare la speciile de urs, lup și pisică sălbatică, astfel ca micșorarea cotelor de vânătoare cu 90% statuate în tratat, să poată fi modificate.
Consiliul Județean Harghita s-a ocupat încă din anul 2009 cu daunele și atacurile urșilor, a fost finanțată achiziționarea gardurilor electrice, s-au înființat comisii de daune care au avut menirea de a contribui la diminuarea pagubelor. „În acest an nu am mai finanțat achiziționarea de garduri electrice deoarece acestea nu mai sunt eficiente. Am putea împărți urșii în două categorii: cei care trăiesc în pădure și cei de pe câmpuri, case. Această ultimă categorie este tot mai numeroasă, iar urșii au ajuns să trăiască asemenea exemplarelor de la circ sau din captivitate, fiind nevoiți a se hrăni și a căuta surse de hrană printre oameni. Legea naturii funcționează în pădure: urșii puternici alungă din pădure exemplarele mai mici. Defrișările și tot mai intensa colectare a fructelor de pădure reprezintă de asemenea un factor care a contribuit la această situație, însă să nu uităm faptul că la începutul anilor 90 aceste defrișări au fost mult mai masive și totuși numărul urșilor nu a fost atât de mare. Această situație a «urșilor de casă» este una nespecifică, urșii fiind constrânși de împrejurări a se deplasa în locuri tot mai populate pentru a se hrăni. Nu sunt împotriva urșilor, însă prețuiesc mai mult viața oamenilor”, a mai adăugat Borboly Csaba.
Prin convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita se dorește dezbaterea și analizarea situației existente și găsirea de soluții pentru gestionarea acestei situații.
Miercurea-Ciuc, 13 octombrie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)50 vizualizări