Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 22 decembrie 2024 03:13:09

Noile atacuri ale urșilor: este mai periculos decât într-un parc safari

(0 Votări)69 vizualizări

„Mă întreb dacă oare dorința celor care apără acești urși este aceea ca oamenii să se mute de aici, să dispară turismul sau agricultura? Secuimea mai are puțin și devine un parc safari, însă situația este și mai periculoasă”, a declarat președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba după aflarea veștii că un nou atac al urșilor a avut loc lângă Cristuru-Secuiesc, la Sóskút, incidentul soldându-se cu rănirea unui cioban. Conform informațiilor, nu demult au mai avut loc două astfel de incidente în zona Odorhei, unul la Izvoare (Ivó) și unul la Ghipeș. 

În opinia președintelui consiliului județean, lipsa de implicare a autorităților va conduce la necultivarea pământurilor din cauza acestor urși, de asemenea turiștii vor fi îndepărtați din cauza pericolului pe care aceste animale îl reprezintă. Borboly Csaba solicită o investigare la fața locului a specialiștilor Uniunii Europene din acest domeniu a se convinge de pericolul pe care îl reprezintă aceste animale pentru siguranța populației. Este nevoie și de schimbarea legislației românești din acest domeniu, dat fiind faptul că vânătorii nu au niciun interes pentru exemplarele mai slabe, cum sunt acești „urși de casă”.
După cum știți, în data de 13 octombrie președintele consiliului județean a înaintat o scrisoare prefectului județului Harghita pentru convocarea comisiei județene pentru situații de urgență, având în vedere repetatele atacuri ale urșilor și ale pagubelor pe care aceștia le produc. De asemenea, în cadrul scrisorii s-a vorbit și despre necesitatea rediscutării tratatului semnat în acest sens între România și Uniunea Europeană.
Ziarul The Guardian a publicat un articol (http://www.theguardian.com/environment/2014/oct/16/romanian-politician-calls-for-the-army-to-help-control-bear-population) cu privire la atacurile urșilor din Harghita, acesta denotă faptul că vestea acestor atacuri a ajuns pe plan internațional. Borboly Csaba este de părere că se merită să ne facem auzită vocea și a vorbi despre problemele pe care le întâmpinăm și poate astfel cei care vor să ne audă, ne vor sprijini în soluționarea acestei grave situații a atacurilor urșilor.


Miercurea-Ciuc, 16 octombrie 2014