De-a lungul timpului Consiliul Județean Harghita a făcut numeroase eforturi pentru finalizarea centrului de tratament din stațiunea balneoclimaterică de la Borsec. Dacă la mijlocul acestui an anunțam că sunt în curs de execuție lucrările de finisaj la centrul de tratament azi, 25 septembrie, în urma unor discuții menite a identifica modul în care am putea contribui la finalizarea vastei investiții, s-a luat în calcul semnarea unui contract de asociere între Consiliul Județean Harghita și Primăria Borsec.
Ultima actualizare: vineri, 25 septembrie 2020
Pentru dotarea cu mobilierul specific, vorbim aici de echipamente și mobilier special, și nu numai, primăria localității Borsec mai are nevoie de aproximativ două milioane de lei, bani de care nu dispune dat fiind faptul că administrația locală trebuie să ramburseze aproape o treime din bugetul său în fiecare an, pentru a înapoia creditul contractat anterior necesar pentru finanțarea investiției. „Credem că acum, pe ultima sută de metri înaintea finalizării unuia dintre centrele de tratament cele mai mari din regiune trebuie să găsim o soluție pentru dotarea cu mobilier a centrului. În urma analizării soluțiilor existente am ajuns la concluzia că semnarea unui contract de asociere între consiliul județean și primăria din Borsec este cea mai bună soluție. În acest fel își va putea deschide porțile un centru care pe lângă binefacerile aduse sănătății populației, va contribui și la relansarea turismului în zonă, la creșterea numărului de vizitatori, turiști”, a spus Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Centrul de tratament este în construcție de ani buni, proiectul fiind demarat în 2011. Din păcate, după impulsul care a caracterizat inițial lucrările, resursele guvernamentale au scăzut. Este necesară finalizarea lucrărilor de interior și achiziționarea mobilierul pentru ca acest centru să fie funcțional. Clădirea adăpostește un centru de tratament și un centru de wellness. Poate găzdui pe timp de vară o mie de persoane, iar iarna șapte sute. În plus față de tratamentele de hidroterapie și electroterapie, vor exista mai multe săli de masaj și mofetă, se va putea face și baie în apă minerală. Zona de wellness va avea piscine exterioare și interioare, precum și saună finlandeză și cu infraroșu, respectiv o saună cu aburi.
Detalii referitoare la stadiul de implementare a investiției consultați următorul link:
http://investitii.hargitamegye.ro/node/14816/slide
Miercurea Ciuc, 25 septembrie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)32 vizualizări