La inițiativa Consiliului Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională au organizat și realizat în perioada octombrie-decembrie 2017 un studiu privind predarea și învățarea limbii române în județul Harghita. Despre sarcina grupului de lucru, format din reprezentanți ai celor trei instituții, cât și despre rezultatele studiului și pașii care trebuie făcuți în vederea găsirii de soluții astfel ca elevii de etnie maghiară să-și însușească limba română, s-a vorbit în cadrul conferinței de presă care a avut loc vineri, 13 iulie, la sediul consiliului județean.