Este al doilea an în care se derulează cu succes proiectul interetnic al Asociației pentru Județul Harghita, în cadrul căruia se organizează programe comune destinate elevilor români și maghiari. Asociația sus-menționată, în care Consiliul Județean Harghita este membru, a organizat în cursul anului 2017 două ateliere de lucru, sprijinite de Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI). Liceeni care au participat la aceste programe au afirmat în unanimitate că își doresc ca aceste activități să continue. Astfel, în perioada 8–13 octombrie se va organiza o tabără tematică, dat fiind faptul că și în acest an, Asociația pentru Județul Harghita a obținut finanțare de la DRI pentru continuarea proiectului.