Aspectele cu privire la eficiența energetică trebuie dezbătute la nivelul fiecărei regiuni

Borboly Csaba este ambasadorul Comitetului Regiunilor pentru „Convenția Primarilor”, pe tema eficienței energetice

(0 Votări)52 vizualizări

La întâlnirea Convenției primarilor privind clima și energia care a avut loc la București, în data de 7 noiembrie, a fost prezent Borboly Csaba, în calitate de reprezentant al Comitetului Regiunilor (CoR). Acesta a transmis poziția CoR cu privire la proiectul de lege care vizează eficiența energetică în România și la necesitatea de eficientizare a acestuia. Borboly Csaba a fost ales ambasador al Comitetului Regiunilor pentru a sprijini și promova realizarea politicii UE în domeniul eficienței energetice în statele membre.

Borboly Csaba a vorbit despre activitatea în cadrul CoR și a prezentat scopul înființării funcției de „ambasador”. Dat fiind faptul că majoritatea clădirilor publice se află în proprietate autorităților publice locale, adică rolul acestora este cel mai important în realizarea politicii de eficiență energetică. Astfel de clădiri sunt cele ale școlilor, spitalelor, clădiri administrative, respectiv rețele de termoficare, serviciul de iluminat public. Spre exemplu, președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că în cazul unui spital finanțarea în vederea asigurării confortului termic și a sistemelor de ventilare contribuie la creșterea consumului de energie cu aproximativ 30%. Având în vedere că este vorba despre probleme de la nivel local, prevederile generalizate la nivel național nu sunt suficiente. Trebuie elaborate ghiduri pentru sprijinirea nivelului local în proiectare, care să ajute primăriile în faza de proiectare. La elaborarea standardelor în acest sens trebuie luate în considerare aspectele specifice fiecărei zone climaterice, de exemplu necesarul de căldura în județul Harghita este cu aproximativ 80% mai mare față de cel din București. Este nevoie de asemenea, de mobilizarea unităților administrative inactive, prin elaborarea unui sistem de finanțare și a unui ghid în acest sens. Borboly Csaba, consideră că și în cazul programelor guvernamentale trebuie introdus criteriul care face referire la calitatea aerului. Acest lucru trebuie să fie realizat la nivel județean, cu sprijin acordat de la guvern sau ministerul de resort.

În trecut județul Harghita a realizat mai multe proiecte de cooperare cu parteneri din alte state membre ale UE, cum ar fi proiectul INTERREG. Borboly Csaba a continuat, menționând că agențiile județene responsabile trebuie finanțate corespunzător din bugetul de stat și din bugetele consiliilor județene, pentru că acestea au un rol important în sprijinirea primăriilor.

Convenția primarilor privind clima și energia a fost proclamată de comisarul Miguel Arias Canete drept „cea mai mare inițiativă urbană la nivel mondial privind clima și energia”, reuneşte mii de autorităţi locale şi regionale care s-au angajat în mod voluntar să îndeplinească obiectivele UE privind clima şi energia pe teritoriul lor. Semnatarii se angajează actualmente să reducă emisiile de CO2 cu cel puţin 40 % până în 2030 şi să adopte o abordare integrată în ceea ce priveşte atenuarea efectelor schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea.

Președintele Consiliului Județean Harghita a acceptat această desemnare și datorită faptului că eficiența energetică este una din cele mai importante inițiative europene, luând în considerare că Miercurea-Ciuc a aderat la această inițiativă, respectiv este membru în Convenția Primarilor.

Activitatea desfășurată de Borboly Csaba în cadrul Comitetului Regiunilor poate fi urmărită pe această pagină web.

Miercurea Ciuc, 7 noiembrie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774