Azi, 20 octombrie, la sediul societății General Trans din Feliceni, au fost semnate contractele de deszăpezire pentru Zona Odorhei , de către Borboly Csaba Președintele Consiliului Județean și reprezentanții societăților ce vor asigura aceste servicii.
Ultima actualizare: vineri, 23 octombrie 2020
„Iarna nu va veni pe neașteptate. De astăzi până pe 15 noiembrie, companiile au timp să se pregătească astfel încât la instrucțiunile Consiliului Județean Harghita să poată interveni. Serviciul de deszăpezire permanent va fi asigurat începând cu data de 15 noiembrie, iar informațiile privind deszăpezirea vor fi disponibile și pe site-ul web al Consiliului Județean”, a declarat Borboly Csaba președintele Consiliului Județean Harghita.
Valoarea totală a celor șase contracte semnate astăzi, 20 octombrie, pentru zona Odorhei și Cristur , este de 3,6 milioane de lei și vor asigura deszăpezirea a 315 km de drum județean.
Începând cu data de 15 noiembrie, locația vehiculelor de deszăpezire poate fi urmărită pe o hartă interactivă de pe site-ul web al Consiliului Județean Harghita și informații privind starea drumurilor pot fi obținute prin e-mail la adresa dispecerat@judetulharghita.ro și prin telefon la numărul 0266207774.
Miercurea Ciuc, 20 octombrie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(1 Votări)82 vizualizări