Borboly Csaba: Sistemul de protecție socială este vitregit de finanțările de la guvern

(0 Votări)148 vizualizări

DGASPC Harghita, instituție subordonată a Consiliului Județean Harghita, a câștigat proiectul finanțat de UE pentru creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cazul persoanelor vulnerabile din centrele sociale rezidențiale publice.

Pentru Consiliul Județean Harghita, anul 2020 s-a aflat sub semnul creșterii capacității de reacție la efectele generate de pandemia de Covid-19 în toate sectoarele de activitate, ca atare, în parteneriat cu DGASPC Harghita, instituție subordonată, au câștigat un proiect de finanțare pentru Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare, în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare. Proiectul are o valoare totală de aproximativ 3 milioane lei, finanțare nerambursabilă din partea UE. Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt categoriile vulnerabile din 14 centre sociale rezidențiale și va asigura materiale și echipamente de protecție, respectiv dotări, ca parte a prevenției îmbolnăvirilor cauzate de Covid 19.

„Domeniul social e un copil vitreg pentru guvernul actual și cel trecut, dar am speranța că guvernul din care va face parte UDMR, va acorda acea susținere de care are nevoie. Este un drept constituțional al persoanelor aflate în nevoie, de a beneficia de servicii sociale, indiferent dacă trăiesc într-un județ dezvoltat sau mai puțin dezvoltat. Acești bani, ne vor ajuta în procurarea acelor echipamente sau dotări necesare pentru combaterea efectelor pandemiei, direcția va fi mai bine susținută financiar și cred că vor folosi acești bani eficient", a apreciat Borboly Csaba.

Elekes Zoltan, Director General al DGASPC Harghita a ținut să precizeze: „Acest proiect este o șansă importantă, fiindcă avem diferite centre atât pentru copii cât și pentru adulți, pericolul de răspândire al acestui virus fiind mult mai însemnat aici, în cele mai mari centre trăind cca 50 de beneficiari, alături de personalul angajat. Din această perspectivă, finanțarea ne asigură că anul viitor nu vom avea probleme în dotarea cu materiale ce vor asigura prevenția".

Materialele ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului sunt: măști chirurgicale, halate de unică folosință, mănuși, botoșei, bonete, combinezoane, viziere reutilizabile, ochelari de protecție, dozatoare, dezinfectant, lămpi bactericide, termometre non contact.

Miercurea Ciuc, 14 decembrie 2020

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774