Consiliul Județean Harghita, împreună cu Universitatea Sapientia solicită fonduri UE pentru creșterea eficienței economiei

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat prima întâlnire de lucru la nivelul județului Harghita

(0 Votări)50 vizualizări

În data de 4 august a.c., la Miercurea Ciuc, în sala Amfiteatru a Consiliului Județean Harghita a avut loc prima întâlnire de lucru la nivel de județ organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regionala Centru (ADR Centru) în cadrul căreia a fost discutat noul  Program Operațional Regional  POR 2021-2027 . În acest sens, Consiliul Județean Harghita a elaborat strategii pentru perioada 2021-2027 în vederea obținerii de finanțări pentru portofoliul de proiecte ce acoperă principalele sectoare. 

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat că este o prioritate ca în urma  colaborării cu echipa de cercetare a Universității Sapientia și cu alți cercetători să rezulte un  instrument util pentru oricine dorește să pornească o afacere sau să deschidă un atelier de lucru. În acest fel, pentru a spori eficiența economică este important să fie solicitate fonduri din partea Uniunii Europene.

-Pot fi înființate întreprinderi și ateliere de lucru care pot genera profituri mari într-un mod inovator. Cercetarea la nivel înalt poate fi folosită pentru realizarea unor investiții inovatoare care, pe lângă aportul educativ vor asigura venituri mai  mari, a declarat președintele Consiliului Județean Harghita.

În județul Harghita, prin cooperarea cu Universitatea Sapientia și Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Faunei Sălbatice și a Resurselor Montane, prin aportul educativ de nivel înalt al cercetătorilor, pot fi  dezvoltate soluții și tehnologii în vederea  creșterii eficienței în industria alimentară și prelucrarea lemnului. În speranța că multe întreprinderi mici și mijlocii își vor arăta interesul, este posibil să se contureze o viziune de afaceri în care este utilizată capacitatea de cercetare și dezvoltare a unei universități, acest lucru putând  oferi un  avantaj competitiv neconvențional.

-Proiectele integrate în domeniul cercetării și inovării vizează facilitarea punerii în aplicare și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care vor putea beneficia de tehnologii, infrastructură și servicii de afaceri în cooperare cu universitățile, instituțiile publice și alți parteneri de afaceri. Centrul de incubație integrat combină caracteristicile centrului tehnologic și de cercetare, sprijinind intrarea tinerilor antreprenori pe piață, dezvoltarea de produse și servicii, precum și testarea pieței pe baza rezultatelor. Acest proiect se bazează pe trei piloni: cercetare aplicată, cercetare de bază și incubatoare pentru transferul de inovație și tehnologie. Partenerii noștri în acest proiect sunt cercetători ai Universității Sapientia.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Harghita, se dorește ca împreună cu partenerii  să se aplice pentru un proiect de aproximativ 9 milioane de euro.

Borboly Csaba, a declarat că, întâlnirea de lucru de astăzi a fost o confirmare pentru câștigarea unei competiții de succes în viitor. Tinerii care lucrează  în laboratoarele de cercetare pot avea ca perspectivă  întoarcerea acasă, la Miercurea Ciuc. ˶Trebuie să conlucrăm  pentru a-i determina pe  cât mai mulți tineri capabili să simtă că este nevoie de ei acasă și le vom oferi condiții pentru acest lucru, dar avem nevoie de fonduri UE pentru ca acest deziderat să devină realizabil.", a adăugat el.

 

Miercurea Ciuc, 05 august  2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774