S-au prezentat programele organizate în județul Harghita cu ocazia anului destinat tineretului
În cadrul ședinței ordinare din luna februarie a Consiliului Județean Harghita au fost prezentate programele destinate sărbătoririi anului tineretului. Consiliul județean împreună cu instituțiile subordonate organizează în acest scop aproximativ o sută de programe.
Ultima actualizare: joi, 01 martie 2018
Printre acestea au fost incluse programe de promovare a afacerilor (prezentarea bunelor practici din domeniu economic, al agriculturii, consiliere în carieră, vizite ale tinerilor la diferite fabrici), activități culturale (ateliere de artă, universitatea de vară de muzică veche, pelerinaje destinate tinerilor pe Via Mariei), programe de petrecere a timpului liber (școala naturii, activități salvamont, concursuri de orientare), respectiv se vor acorda premiile Szent Imre, Promisiune și Heureka.
„Am hotărât ca anul acesta să fie Anul tineretului, ca un punct de pornire, pentru că în esență trebuie să ne ocupăm zilnic de aspectele care au în centrul lor tineretul, generația tânără, iar toată activitatea pe care o desfășurăm, investițiile pe care dorim să le implementăm au ca scop, asigurarea condițiile necesare pentru tineri ca să aleagă să-și facă mai ușor un viitor aici și să aibă la dispoziție mai multe alternative. Să avem încredere în tineri și trebuie să le asigurăm roluri și sarcini responsabile, să îi motivăm în a-și asuma roluri în societate!”, a spus Borboly Csaba.
Din prezentarea Agenției de Dezvoltare a Județului Harghita reiese faptul că 22% din angajații Consiliului Județean Harghita sunt tineri sub 35 de ani, iar două treimi din angajații agenției sunt de asemenea tineri cu vârsta mai mică de 35 de ani. Agenția a chestionat elevii absolvenți din instituțiile de învățământ din județul Harghita, iar rezultatele arată o tendință, cei drept incipientă, de scădere a dorinței elevilor din a părăsi țară, comparativ cu sondajele din anii precedenți. Prezentarea face parte din raportul de activitate al agenției județene și a fost făcută de directorul de Barabás Csaba, care este și reprezentantul președintelui în grupul de lucru care va asigura buna desfășurare a activităților destinate Anului tineretului.
În cadrul ședinței ordinare din data de 28 februarie s-a decis și continuarea programelor de prevenție și de îngrijire social-medicală la domiciliu, respectiv hotărârea privind programul anual de finanţare a activităţii de asistenţă comunitară în localităţile izolate din judeţul Harghita pe anul 2018, al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita
Consiliul județean sprijină în continuare restaurarea monumentelor de pe teritoriul județului Harghita, alocând în acest scop șase sute de mii de lei pentru anul curent.
„În următoarele două luni se vor organiza în toate zonele din județ forumuri locale la care îi invităm pe proprietarii imobilelor monument pentru a-i informa cu privire la scopul și cerințele programului de finanțare. Ne dorim ca proiectele înaintate pentru a obține finanțare să poată fi implementate și să obțină sumele necesare pentru a fi restaurate”, a menționat vicepreședintele Barti Tihamér.
S-a votat și hotărârea privind aprobarea organizării reţelei şcolare de învăţământ special din judeţul Harghita, pentru anul şcolar 2018-2019. Consiliul județean dorește să acorde atenție și învățământului destinat copiilor cu cerințe speciale de învățământ, iar în acest sens încă din acest an va fi demarată procedura de acreditare a sistemului de școlar la nivel de grădiniță și învățământul primar din zona Ciuc, momentan inexistent.
Și bazele salvamont de la Băile Harghita și Harghita Mădăraș vor beneficia de investiții, prima de drenaj și hidroizolație la subsolul clădirii, iar cea de a doua va fi alimentată cu apă potabilă.
Miercurea Ciuc, 28 februarie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)52 vizualizări