După Bruxelles are loc în județul Harghita dezbaterea pe tema protecției habitatelor și speciilor

Borboly Csaba: punerea în dezbatere publică a planului de management de către Ministerul Mediului este rezultatul efortului nostru comun

(0 Votări)34 vizualizări

În cadrul inițiativei Reflectând asupra Europei a Comitetului European al Regiunilor (COR), în organizarea Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu delegația COR a României, la data de 19 aprilie a.c., la Băile Tușnad, a avut loc o conferință internațională pe tema protecției habitatelor și a speciilor, fiind dezbătute prevederile planului de acțiune al Uniunii Europene pentru păstrarea biodiversității.

Borboly Csaba, membru al delegației României la COR și președintele Consiliului Județean Harghita a subliniat importanța îndeplinirii obligațiilor asumate de către statele membre prin Directiva Habitate, iar acest lucru se poate realiza prin implicarea autorităților locale și regionale. Borboly Csaba a subliniat faptul, că punerea în dezbatere publică al planului de management pentru mari carnivore de către Ministerul Mediului, reprezintă un rezultat al eforturile comune depuse de autoritățile locale și județene din regiune. „Statele membre ale UE sunt obligate să asigure condițiile intervențiilor rapide și eficiente, în condițiile Directivei Habitate, iar acest lucru a fost subliniat de mai multe ori și de oficiali de resort ai UE” - a subliniat Borboly Csaba, adăugând că și avizul COR Promovarea coexistenței cu specii care stârnesc conflicte în cadrul directivelor Habitate, inițiat de el, prevede propuneri în acest sens.

Humberto Delgado Rosa, director Protecția Resurselor Naturale din cadrul Direcției Generale pentru Mediu a Comisiei Europene a evidenția la fel importanța minimalizării conflictelor, invitând părțile implicate la continuarea dialogului. A subliniat importanța planificării măsurilor de prevenție și de despăgubire prin implicarea comunităților locale. Există fonduri pentru dezvoltarea ariilor Natura 2000, care nu sunt folosite la capacitate maximă, fiind nevoie de creșterea eficienței în acest sens, iar statele membre trebuie să finalizeze procedura de delimitare al ariilor Natura 2000. „Noi propunem ca planurile de management și de conservare să fie elaborate cu implicarea oamenilor vizați, care trăiesc în zonele respective, și dorim să continuăm dezbaterile bilaterale cu stakeholderii locali, nu doar cu ministerele de resort. În acest moment se află în lucru o directivă, care vizează protecția speciilor la nivel local, România fiind unul dintre statele direct interesate.”

„Băile Tușnad este locația ideală pentru a dezbate problematica biodiversității și a protecției speciilor” - a deschis dezbaterile moderatorul Dan Cărbunaru, jurnalist, directorul portalului Calea Europeană.

Szép Róbert, comisarul șef al Gărzii de Mediu a admis că procedura pregătirii planului de management a fost cam lungă, uneori anevoioasă, dar a menționat că aceasta răspunde la o problemă vitală. Comisarul șef a mai declarat că vor fi dezvoltate măsuri concrete, în care vor fi implicate și autoritățile locale.

„În dezbaterea publică sunt două grupuri majore, care își apară principiile într-un mod mai vocal: cei care sprijină urbanizarea în detrimentul biodiversității și cei care apără biodiversitatea, fără a ține seama de factorul uman”, a declarat Korodi Attila, liderului grupului UDMR din Camera Deputaților. În opinia lui Korodi Attila, cei mai mulți sunt cei care caută o cale rațională între cele două abordări, dar această categorie nu este atât agresivă în spațiul public și sprijină introducerea unor măsuri care să evite abordările extreme.

Senatorul UDMR Tánczos Barna a atras atenția asupra importanței dezvoltării ariilor protejate și a rețelelor acestora, subliniind faptul că Programul Natura 2000 trebuie să abordeze în mod diferit statele membre din vestul și estul Europei.

„Este extrem de important să existe o platformă, unde toți cei interesați pot să-și exprime opinia, indiferent de complexitatea acestuia, care să fie gazda unui dialog sincer. Si este extrem de necesar, ca diferitele instituții și organizații să coopereze, iar activitatea tuturor să fie transparentă și verificabilă” - a declarat Pop Ioan Mihai, directorul tehnic al Asociației pentru Conservarea Diversităţii Biologice.

Csák László, expert al Comitetului European al Regiunilor, a solicitat o abordare deschisă din partea părților implicate, pentru ca dezbaterile la nivel local să fie sincere, la fel și la Bruxelles, și la București. Este un domeniu, unde pădurarii, geologii, biologii, specialiști de mediu sunt prezenți, iar păstrarea biodiversității este un obiectiv comun al UE. Elaborarea planului de acțiune a fost susținută în mod activ de Comitetul European al Regiunilor.

Kelemen Attila, vicepreședintele Federației Asociațiilor Europene de Vânătoare (FACE) a subliniat faptul, că nu vânătoarea carnivorelor mari nu este interzisă în celelalte țări membre, și nici nu există din acest motiv probleme și tensiuni sociale, cum sunt în România. În acest sens trebuie găsită soluția prin care să fie controlate populațiile vizate pentru a minimaliza conflictele cu oamenii.

„Copii din Băile Tușnad trăiesc cu frică. Paguba cauzată în sufletul copilului, de faptul că urșii plimbă nestingheriți prin casele din Tușnad, nu poate fi despăgubită. Rezolvarea problemei trebuie făcută prin măsuri concrete, nu prin conferințe, pentru siguranța copiilor noștri și a turiștilor” - a accentuat Albert Tibor, primarul orașului Băile Tușnad.

Csányi Sándor, decanul Facultății de Științe Agricole și de Mediu din cadrul Universității Szent István din Ungaria, a atras atenția, că trebuie dezvoltate metode specifice pentru țările din estul Europei, pentru nu există nici o garanție că metodele din vestul Europei pot fi aplicate cu succes, fiind vorba de un alt context și mediu.

„O specie nu poate fi gestionată din apartamentul de hotel. Am ajuns în situația, de când a fost introdusă interdicția de vânătoare, în care și cele mai slabe estimări indică o creștere cu 2.000 exemplare al populației de urși din România”, a declarat Sárkány Árpád, vicepreședintele Consiliului Internațional pentru Conservarea Vânatului și a Speciilor Sălbatice (CIC).

În închiderea conferinței Borboly Csaba s-a declarat mulțumit de dezbateri, arătând că: „În ciuda faptului că nu s-a luat o decizie majoră, acest dialog al părților implicate este un pas mare, pentru că doar în acest fel putem lua decizii corecte, care să fie în interesul și protecția populației”.

Dezbaterea poate fi vizionată pe următorul link:

https://www.facebook.com/borbolycsaba/posts/1572516396129071

Fotografii despre eveniment sunt disponibile pe acest link:

https://www.facebook.com/borbolycsaba/posts/1572612722786105

Miercurea Ciuc, 19 aprilie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774