Este inadmisibil ca viețile omenești să fie puse în pericol din cauza urșilor

În momentul de față nu există soluție legală

(0 Votări)53 vizualizări

„Toate cazurile trebuie făcute publice, daunele trebuie raportate și trebuie discutată problema urșilor până când se va găsi o rezolvare. Am înaintat numeroase proiecte de lege, însă la fel ca și în cazul petițiilor, acestea nu au fost evaluate favorabil. Consider că dacă discutăm cât mai mult despre această temă și ministerul mediului va recunoaște existența ei și va lua măsuri în acest sens”, a afirmat Borboly Csaba în cadrul celui de-al patrulea atelier regional de lucru din cadrul platformei europene cu privire la conviețuirea carnivorelor mari și om. Întâlnirea a avut loc vineri, 9 iunie și a fost organizată de Federația europeană a asociațiilor de vânătoare și conservare (FACE) și Organizația internațională pentru conservarea naturii (WWF). 

(http://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/species/carnivores/coexistence_platform.htm)

Borboly Csaba a completat, afirmând că este incorectă politica dusă în ultimii ani de ministerul de resort și care a condus la interzicerea cotei recoltare. În momentul de față nu există soluții, deși acolo unde viața oamenilor este pusă în pericol, trebuie intervenit deîndată, sprijinind organismele vizate – asociațiile de vânătoare.

La invitația fostului parlamentar Kelemen Atilla, președintele consiliului județean a participat la întâlnire pentru a prezenta problemele cu care se confruntă județul Harghita cu privire populația de urs. De mai multe ori ursul a atacat oameni, a intrat în localități și gospodării, iar odată cu creșterea numărului de exemplare, a crescut și pericolul. Poate fi demonstrat cu ajutorul statisticilor faptul că în ultimii ani a scăzut gradul de tăiere al pădurilor, deci nu din cauza micșorării habitatului ajung urșii pe teritoriile locuite, ci din cauza creșterii numărului de exemplare. Printre alte cauze poate fi amintit și faptul că nu există reglementare cu privire la colectarea fructelor de pădure, sau în legătură cu accesul vehiculelor cu motor în pădure, nu se protejează pădurea în mod corespunzător, neasigurându-se condiții necesare habitatului animalelor sălbatice. Dat fiind faptul că a crescut numărul atacurilor este necesară continuarea discuțiilor, mai ales datorită faptului că problema carnivorelor mari nu este abordată la nivel european, din perspectiva teritoriilor locuite de om. Interesele umane nu sunt protejate de lege, de aceea este nevoie de modificarea legislației. Din contextul discuțiilor cu specialiștii în domeniu, proprietari, persoane care au suferit daune a reieșit faptul că nu există în momentul de față soluție juridică. În prezentarea sa, Borboly Csaba a evidențiat faptul că este nevoie de discuții deschise și transparente, fiecare actor implicat simte că adevărul este de partea lui, iar în acest sens trebuie găsite soluții, consens. Președintele consiliului județean a solicitat sprijin din partea celor prezenți în vederea reintroducerii cotei de recoltare a carnivorelor mari, respectiv în vederea redactării unui raport în cadrul Comitetului Regiunilor a cărui temă să fie conflictul dintre carnivorele mari și oameni. Acestea datorită faptului că în momentul de față aceste aspecte nu sunt reglementate la nivel european, raportul fiind o bază a acțiunilor viitoare întreprinse în acest sens.

Borboly Csaba a mai spus că este foarte mic numărul persoanelor din județul Harghita care raportează daunele cauzate de animale sălbatice. În fiecare localitate există o comisie de analiză a acestor daune, însă datorită faptului că acestea nu sunt despăgubite, ori din cauza birocrației care face ca procesul de despăgubire poate să se prelungească pe durata mai multor ani, părțile interesate consideră inutilă raportarea daunelor suferite.

S-a adus în discuție și recenta întâlnire cu Ctibor Kocman, responsabil pe probleme de mediul în cadrul Comisiei Europene din partea României și Slovaciei, unde a fost vorba și despre faptul că în România nu se acordă subvenții prin intermediul programului Natura 2000, deși proprietarii de terenuri ar putea obține o subvenție  în cuantum de 200 de euro/hectar. Trebuie luate măsuri și în acest sens.

La întâlnire s-a vorbit și despre faptul că există județe unde populația de urs este pe cale de dispariție, în județul Harghita nu există o astfel de problemă, suprapopularea fiind caracteristică. În ceea ce privește problema urșilor există trei posibilități: reintroducerea cotei de recoltare, relocarea sau neluarea niciunei măsuri. Ultimele două soluții nu sunt oportune, deoarece în urma atacurilor sunt înregistrate și victime, relocarea exemplarelor fiind ineficientă deoarece este știut faptul că urșii se întorc în habitatul inițial și de la mari distanțe. Borboly Csaba a concluzionat că ministerul trebuie să reintroducă cota de recoltare în concordanță cu stabilirea numărului real al exemplarelor.

Totodată, președintele consiliului județean consideră că mulțumită eforturilor depuse, în scurt timp se vor semnala progrese în această privință, preconizata întâlnire la București cu reprezentanții ministerului va contribui la găsirea de soluții în vederea rezolvării problemei urșilor. Ca urmare a întâlnirii, este probabil că organizațiile din domeniu și membri WWF vor vizita județul Harghita.

Președintele consiliului județean în calitate de membru al Comitetului Regiunilor a adus la Bruxelles în discuție de nenumărate ori problemele cu care se confruntă județul Harghita în ceea ce privește daunele provocate de urși și alte animale sălbatice, amendamentele sale în această privință fiind introduse în raporturile întocmite în acest sens. În data de 6 iunie a participat la conferința intitulată „An EU Action Plan for nature, people and the economy” (Un plan pentru natură, cetățeni și economie – http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/fitness_check/action_plan/conference_en.htm), unde s-a dezbătut și problema carnivorelor mari.

Miercurea-Ciuc, 12 iunie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774