În zonă se desfășoară o activitate exemplară
Unul dintre motivele pentru care Consiliul Județean Harghita a organizat ședința ordinară la Sândominic, luni, 31 iulie, s-a datorat și sprijinirii Asociației Microregionale Felcsík. Organizarea acesteia în localitatea respectivă a fost un demers inițiat de consilierii județeni Becze István și Szentes Antal.
Ultima actualizare: miercuri, 02 august 2017
În cadrul ședinței s-a votat hotărârea care face referire la plata cotizației de către consiliul județean, către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Csíki Jégkorong, iar Borboly Csaba, președintele consiliului județean a afirmat că activitatea desfășurată la patinoarul de la Cârța este exemplară, „la nivel național este probabil cea mai importantă pepinieră de hochei”. Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) s-a reușit obținerea unei finanțări în valoare de optsprezece milioane de lei pentru reabilitarea drumului județean 135, porțiunea între localitățile Firtănuș și Cobătești (http://investitii.judetulharghita.ro/node/89), iar în vederea asigurării aportului propriu, s-a votat alocarea din bugetul instituției a sumei de 1,5 milioane lei. Urmează ca în cadrul forumurilor locale să fie prezentate planurile și programul de desfășurare al lucrărilor. Borboly Csaba a afirmat că această investiție este de o importanță semnificativă, dat fiind faptul că va exista covor asfaltic între Valea Goagiu și Fernic. De asemenea, președintele consiliului județean a mai spus că localitatea Atid ar putea deveni un nou punct de transport de importanță al zonei.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost darea în folosință a stației de autobuz din strada Câmpul Mare din Miercurea Ciuc (vizavi de magazinul Kaufland). Astfel, cursele de autobuz dinspre/înspre zona Ciucul de Sus și Ghimeș vor prelua călătorii din stația cu alveolă de pe partea magazinului Kaufland. Pentru ca hotărârea să intre în vigoare, Autoritatea Rutieră de Transport trebuie să modifice autorizația, pe baza celor menționate mai sus.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Harghita s-a votat și hotărârea cu privire la punerea în aplicare a legii salarizării unice. Barabás Csaba, directorul cabinetului președintelui consiliului județean a afirmat în privința acestei hotărâri că aduce beneficii în primul rând tinerilor care au studii superioare și care își încep cariera. Aceia dintre tinerii care doresc să se angajeze la Consiliul Județean Harghita vor primi un salariu net de două mii de lei.
„La întocmirea grilei de salarizare am reușit să nu depășim cu niciun leu suma cadrul destinată salariilor. Suma de două mii de lei nu este mult, dar nici puțin dacă e să facem comparație cu salariile la nivel local, însă cel mai important este că acest demers va contribui la menținerea tinerilor pe tărâmurile natale”, a afirmat directorul de cabinet.
La ședință a participat primarul și viceprimarul localității Sândominic, Karda Róbert și Albert Alfonz Pál, respectiv Ferencz Alajos, fostul primar al localității. Karda Róbert a solicitat sprijinul consiliului județean în ceea ce privește canonizarea celui care a fost episcopul Márton Áron. Totodată, acesta a menționat că este în curs construirea centrului de pelerinaj și vizitare care va purta numele lui Márton Áron.
Miercurea-Ciuc, 31 iulie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)67 vizualizări