Dotarea laboratoarelor de la Liceul tehnologic din Corbu și reabilitarea drumului județean 174A
În continuarea vizitei care a demarat la baza salvamont din Toplița, marți, 2 mai, reprezentanții consiliului județean s-au deplasat în localitatea Corbu unde au fost întâmpinați de primarul localității Țepeș Focșa Romeo. Astfel, cei prezenți au vizitat Liceul tehnologic Corbu la care studiază 461 de elevi, organizați în 21 de clase, reprezentanții liceului afirmând că în vederea susținerii învățământului profesional din zonă este nevoie de dotare laboratoarelor școlare și asigurarea bazei materiale în acest sens.
Ultima actualizare: miercuri, 03 mai 2017
În cazul dispensarului sanitar din localitate este necesară efectuarea de lucrări în vederea protejării instalației electrice, în acest mod dorindu-se a se îmbunătății calitatea serviciilor medicale din localitate. În urma discuțiilor purtate cu privire la situația drumului județean 174B, s-a convenit ca documentația necesară asfaltării acestuia să fie întocmită și depusă de primăria Corbu în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Prezenți la Tulgheș, la invitația primarului din localitate
„Suntem prezenți la Tulgheș la invitația primarului din localitate. Ne dorim să identificăm obiectivele pentru care se poate solicita finanțare și astfel să contribuim la dezvoltarea zonei” a afirmat președintele consiliului județean, Borboly Csaba. În prezența primarului, Vancu Marcel și a viceprimarului, Bordea Gheorghe, reprezentanții consiliului au evaluat stadiul de execuție al investițiilor în curs. În ceea ce privește drumul județean 127, dat fiind faptul că există e o porțiune de drum care este doar pietruită (zona Hagota), s-a conchis ca prin finanțare din partea consiliului județean să se execute lucrările necesare în vederea asfaltării acestuia. Astfel se află în curs elaborarea documentației de avizare ale lucrărilor de investiții și a planului tehnic.
Tabără pentru copiii maghiari din zona Ciuc, la Bilbor
Ultima localitate vizitată de delegația consiliului județean a fost Bilbor, unde consilierul județean, Dan Ciprian Rugină a menționat rolul important pe care îl are colaborarea dintre administrația locală și cea județeană, dar și identificarea acelor obiective pentru care se poate solicita finanțare.
În vederea stabilirii bunelor relații de colaborare interetnică, în organizarea parohiei ortodoxe din localitate se dorește ca anul acesta, după data de 15 august, să aibă loc în localitate o tabără prin intermediul căreia 15 copiii de etnie maghiară din zona Ciuc să aibă ocazia de a-și aprofunda cunoștințele de limba română. Acestora li se vor asigura masa și cazarea.
Primarul localității, Ilie Trif a ținut să menționeze că în ceea ce privește lucrările de reabilitare a drumului 174C, dacă nu vor exista contestații se dorește demararea lucrărilor într-o lună, urmând ca în anul 2017 drumul să fie adus la stadiul de macadam, iar în cursul anului 2018 să fie așternute două straturi de asfalt. Prin asfaltarea celor aproximativ șase kilometri, se va stabili drumul de legătură între județul Harghita și Suceava. Reprezentanții localității au mai menționat și utilitatea construirii unui teren sintetic de minifotbal al cărui lucrări ar putea fi gata în două luni.
Corbu-Tulgheș-Bilbor, 2 mai 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)61 vizualizări