S-a inaugurat noul sediul al dispeceratului integrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltul
Colaborarea dintre Consiliul Județean Harghita și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltul este una fructuoasă, drept dovadă în cursul zilei de 26 aprilie a avut loc recepția dispeceratului integrat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita.
Ultima actualizare: vineri, 27 aprilie 2018
După cum am menționat, la începutul anului reprezentanții consiliului județean s-au aflat la sediul inspectoratului pentru situații de urgență pentru a discuta și găsi soluții necesare în vederea bunei funcționări a punctului de comandă și dispeceratului Serviciului de Ambulanță Județean – SMURD. Soluțiile s-au identificat, iar cu sprijinul financiar al consiliului județean dispeceratul a fost realizat, echipa complexă formată din reprezentanții serviciului de ambulanță, SMURD și pompieri își desfășoară activitatea într-un spațiu corespunzător, asigurând intervenția rapidă la solicitarea locuitorilor. Colonelul Stelian Cimpoeșu, inspector șef al inspectoratului pentru situații de urgență a mulțumit consiliului județean pentru sprijinul necesar implementării acestei investiții și reprezentanților instituțiilor care au sprijinit acest demers.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, prezent la eveniment a menționat că este îmbucurător că inițiativele de acest gen sunt duse la bun sfârșit și se asigură condiții optime astfel ca personalul dispeceratului integrat SAJ – SMURD - pompieri să poată să-și desfășoare activitatea în mod corespunzătore. „Avem în continuare numeroase proiecte pe care dorim să le implementăm, cum ar heliportul, dezvoltarea și dotarea serviciilor de urgență. Nu în ultimul rând doresc să evidențiez și buna colaborare existentă între pompierii profesioniști și formațiile de pompieri voluntari din localitățile județului. În vederea susținerii și pregătirii pompierilor voluntari dorim să înființăm un centru de instruire a cărui locație inițială a fost propusă a fi în localitatea Bălan și pentru stabilirea căreia se poartă încă discuții. Consider că prin colaborare putem îmbunătăți serviciile publice, desfășura o activitate în folosul locuitorilor, iar în vederea implementării acestor investiții sper că vom beneficia și de sprijin din partea guvernului”, a afirmat Borboly Csaba, felicitând reprezentanții ISU Oltul pentru noua investiție.
Cei prezenți au vizitat sediul dispeceratului integrat și au participat la un exercițiu de alertare în caz de incendiu.
Miercurea Ciuc, 26 aprilie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)42 vizualizări