Sunt în curs consultările on-line cu privire la programele de dezvoltare rurală
„În cursul anului trecut, prin intermediul inițiativei Consiliului Județean Harghita sprijinită de UDMR, s-a reușit ca subvențiile pentru teren și acordate de APIA, prevăzute de Politica Agrară Comună, să fie păstrate. S-a conștientizat ce rol important are participarea la consultația publică demarată în acest sens de Comisia Europeană. Acesta este motivul pentru care fac apel la toate părțile interesate să participe și la inițiativă de acest tip lansată de curând”, a atras atenția președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba.
Ultima actualizare: luni, 05 februarie 2018
Comisia Europeană a lansat în dezbatere o nouă consultare publică on-line, de această dată pe tema programelor de dezvoltare rurală, chestionarul poate fi completat de orice persoană interesată – persoană fizică sau instituție, respectiv pot fi atașate și opinii diferite de tema consultată în chestionar. Concluziile acestei consultări vor fi și ele folosite de către Comisia Europeană în redactarea politicii agrare comune după anul 2020.
Consultarea publică este accesibilă până la data de 20 aprilie și poate fi accesată pe următorul link: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/9112b2a7-7499-4321-b709-a610021d818a?draftid=a842cd17-205d-4ef0-8601-37bbf2e1194a&surveylanguage=RO .
Programele de dezvoltare agricolă sunt în mare parte finanțate de Uniunea Europeană și fac obiectul unor evaluări periodice în vederea îmbunătățirii performanțelor și utilizarea în mod optim a fondurilor publice. În acest scop Comisia Europeană, prin intermediul chestionarului on-line dorește să afle părerea fermierilor, a organizațiilor profesionale și de protecție a intereselor în ceea ce privește Politica Agrară Comună (PAC).
Politica Agrară Comună este aplicată în România prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu alte cuvinte PAC stabilește care sunt subvențiile care se acordă fermierilor și proiectele pentru care pot aplica comunitățile și asociațiile LEADER. Borboly Csaba afirmă că acesta este unul dintre motivele pentru care este important ca fermierii și primăriile din mediul rural să-și exprime opinia.
Miercurea Ciuc, 2 februarie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)39 vizualizări