„Persoana datorită căreia pelerinajul de la Șumuleu-Ciuc, cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală și de Est, nu este parte a patrimoniului UNESCO, se află azi în vizită la Miercurea Ciuc. Este ori amnezic, ori mincinos: guvernul pe care l-a condus este cel care în anul 2016 a împiedicat introducerea pe lista patrimoniului UNESCO a pelerinajului de la Șumuleu Ciuc, negând în acest fel existența acestei zone și valorile spirituale ale maghiarilor transilvăneni”, a afirmat Borboly Csaba. Președintele Consiliului Județean Harghita a adăugat: după această manevră mârșavă, Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România i-a solicitat demiterea ministrului culturii, dar Cioloș nu a făcut acest lucru, demonstrând că știa de atentatul la adresa moștenirii noastre culturale, mai mult, a și aprobat-o.
Ultima actualizare: joi, 18 octombrie 2018
„Și dacă ar mai fi nevoie de ceva: după ce UDMR a militat la toate niveluri împotriva deciziei de scoatere de pe lista patrimoniului UNESCO a pelerinajului de la Șumuleu Ciuc, guvernul Cioloș, prin intermediul ministrului de externe Lazăr Comănescu, s-a angajat să reintroducă acest obiectiv pe listă, fapt care nu s-a întâmplat. Iar noi numim aceasta: minciună”, a declarat Borboly Csaba.
Președintele consiliului județean a mai adăugat: „Acesta nu este singurul punct negru al guvernului Cioloș. În județul Harghita mai mult de 30 de persoane au ajuns în spital și gospodarii au înregistrat daunele materiale de milioane de lei, ca urmare a opiniilor manifestate în mediile on-line cu privire la propunerea de modificare a ordinului de extragere a carnivorelor mari. Deci, cu alte cuvinte, primul ministrul care se considera un democrat, nu a fost capabil să-și convingă că unul dintre instrumentele democrației este reprezentat de dezbaterea publică în care se exprimă opinia părților implicate și luarea unei decizii care se pretează unui așa numit guvern tehnocrat”.
„Cu alte cuvinte, omul ar trebui să-și ceară scuze și să nu se prefacă că respectă moștenirea noastră culturală. Noi recunoaștem faptele, nu promisiunile, duplicitatea politică nu este privită cu ochi buni de noi, cei din această zonă”, a afirmat președintele consiliului județean.
Miercurea Ciuc, 18 octombrie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)47 vizualizări