Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, urmează ca majoritatea proiectelor înaintate de Consiliul Județean Harghita, referitoare la reabilitarea drumurilor județene, să fie finanțate. Astfel, ambițiosul scop formulat la începutul anului cu privire la faptul că instituția Consiliului Județean Harghita se angajează să aloce 100 milioane de lei pentru lucrările de reabilitare a drumurilor județene, să poată fi îndeplinit: se dorește ca în cursul acestui an să fie semnate cât mai multe contracte de execuție, iar unde este posibil să fie demarate lucrările.
Ultima actualizare: vineri, 21 iulie 2017
„Sumele alocate prin intermediul PNDL 2 sunt cele pe care am contat și care sunt necesare pentru realizarea lucrărilor de reabilitare pe drumurile din județ. Așteptăm lansarea în toamnă a PNDL 3 în cadrul căruia vom cuprinde și drumurile aflate în faza de proiectare, fiind posibil ca suma formulată la începutul anului pentru reabilitarea drumurilor, chiar să se dubleze”, a afirmat Borboly Csaba.
Prin intermediul PNDL 3 atât consiliul județean, cât și localitățile din județ vor avea ocazia de a înainta noi solicitări de finanțare. O atenție specială trebuie acordată elaborării documentațiilor în acest sens, fapt care va contribui și la eliminarea așa-ziselor solicitări fictive. „Consiliul Județean Harghita este pregătit cu documentații complete pe care le va depune odată cu lansarea etapei din toamnă a programului”, a afirmat cu privire la acest aspect președintele consiliului județean.
Și în cazul solicitărilor înaintate de localitățile din județ s-a obținut finanțare, fapt benefic care se transpune în construirea de școli, grădinițe, reabilitarea sistemelor de iluminat public, a dispensarelor medicale, respectiv a sistemelor de furnizare a apei.
Harghita fiind un județ cu activitate preponderent turistică, localitățile au înaintat mai multe proiecte de anvergură în acest domeniu, respectiv pentru construirea de baze sportive, dar acest tip de proiecte nu a obținut finanțare nici în alte județe din țară. Excepție o fac proiectele de construire a bazelor sportive depuse în parteneriat cu autoritatea națională pentru sport.
Miercurea Ciuc, 20 iulie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)54 vizualizări