Promovarea Produselor Secuiești în Israel

Artizani  locali la Ierusalim

(0 Votări)83 vizualizări

Și artizani din județul Harghita participă la unul din cele mai mari evenimente din Ierusalim, Târgul de Arte și Meșteșuguri de la Ierusalim. Artiști din treizeci de țări își prezintă lucrările în perioada 6 – 18 august.

Târgul Hutzot Hayotzer („artistul se prezintă”) este organizat pentru a patruzeci și doua oară în Valea Sultan din Ierusalim. Aici, mai mult de o sută de artiști își expun și comercializează operele, respectiv prezintă pentru cei interesați modul de creație al acestora. Participanții la festival, promovează și țara pe care o reprezintă.

Institutul Cultural Român a asigurat participarea județului Harghita sprijinind cheltuielile de transport ale artiștilor populari locali. Produsele secuiești și mișcarea Produs Secuiesc sunt cunoscute pe meridianele lumii, acesta este motivul pentru care artiștii populari harghiteni au fost invitați la acest târg de către Salamon Márton László, directorul Institutului Cultural Român din Israel.

Accentul este pus pe prezentarea ceramicii de Corund. Olarul Józsa László și decoratorul Józsa Márta vor prezenta tehnici de realizare a ceramicii și ornamentării acestora. În paralel Mar Zsuzsanna, artist popular specializat în creația de vitralii, icoane și picturi pe sticlă cu motive specifice zonei Harghita, va realiza demonstrații ad-hoc ale tehnicilor tradiționale de pictură pe sticlă. Expozițiile au loc în fiecare zi între orele 18,00 și 23,00, în scopul evitării temperaturilor ridicate.

Artiștii au fost însoțiți de Szabó Károly, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, care pe lângă faptul că va asigura traducerea, va promova turismul cultural din România, și va susține prelegeri despre tehnicile și materialele expuse la stand, precum și despre patrimoniul etnografic și cultural al zonei Harghita.

Standul produselor secuiești a fost vizitat printre alții de Mircea Chitic, consilier cultural al Ambasadei României de la Tel Aviv și Cleopatra Lorințiu, directorul adjunct al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, respectiv Cătălin Țărlea, șeful misiunii României la Ramallah – Palestina.

Marți, 7 august directorul Institutului Cultural Român din Israel, Salamon Márton László a vizitat standul județului Harghita.

„Produsul Secuiesc nu este numai o marcă, ci și un instrument de exprimare a identității noastre, o garanție a autonomiei locale. Prin intermediul acesteia se creează valori și locuri de muncă, îndemnând la rămânerea pe tărâmurile natale”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Mișcarea Produs Secuiesc este o inițiativă a Consiliului Județean Harghita, care are ca scop păstrarea bogatelor tradiții și accederea pe piață a produselor sănătoase și de calitate. Prin livrarea produselor tradiționale către lanțurile de magazine din țară și din străinătate se asigură o sursă de venit gospodarilor, iar localnicilor alimente sănătoase.

La târgul internațional participă 150 de artiști israelieni, din Asia, Africa și Statele Unite ale Americii. Europa este reprezentată de Germania, Ungaria și România.

Miercurea Ciuc, 7 august 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774