Din cauza vremii nefavorabile, în ultima perioadă pe valea Homorodului Mic au avut loc inundații în urma cărora s-a pus problema regularizării albiilor din localitățile Lueta, Merești și Crăciunel. După cum a afirmat conducătorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita, Miklós Géza, finalizarea lucrărilor de protejare împotriva inundațiilor este foarte importantă, deoarece este în discuție o vale îngustă.
Ultima actualizare: miercuri, 27 mai 2015
Deoarece aproape în fiecare an, începând din 2010 au avut loc inundații pe valea Homorodului Mic, administrația apelor sub această motivare a solicitat prelungirea certificatului de urbanism. Lucrările au fost programate înainte de ieșirea de la guvernare a UDMR din anul 2012, iar demersurile de începere a lucrărilor au fost sistate, elaborarea planului de impact asupra mediului a durat multă vreme, astfel că pârâul s-a revărsat din nou. UDMR a revenit în cursul anului 2014 la guvernare, iar cu ajutorul ministrului mediului de atunci, Korodi Attila, s-a reușit includerea lucrărilor de regularizarea albiei Homorodului Mic în lista de finanțare în cadrul proiectului POS Mediu. În cursul anului 2014 a și demarat o parte a lucrărilor a căror valoare totală este de 9,6 milioane lei, iar pentru a beneficia de sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană, aceste lucrări trebuie să se încheie până la finele acestui an. În urma unei plângeri sosite la agenția de protecție a mediului, aceasta solicită noi date pentru eliberarea autorizației, noul plan de impact asupra mediului, a cărui elaborare necesită mult timp și care poate conduce la pierderea finanțării. Având în vedere toate acestea, Miklós Géza este de părere că nu sunt multe șanse de finalizare a lucrărilor în cursul acestui an și nici bani de la guvern în perioada următoare. Nici la evaluarea pozitivă a vreunul proiect înaintat pentru obținerea de finanțare europeană, dat fiind faptul că sumele avute la dispoziție nu vor putea fi investite până la termenele stabilite.
În ceea ce privește autorizația de construcție emisă în regim de urgență de Consiliul Județean Harghita, aceasta a fost necesară în urma solicitărilor sosite din partea Comitetului pentru Situații de Urgență Harghita. Astfel, lucrările la șanțurile de scurgere și curățirea albiilor râurilor sunt justificate pe baza prevederilor Legii 50/1991, autorizația de construcție fiind eliberată de consiliul județean în temeiul art. 7, alin. 16. În acest sens s-au construit baraje de pământ care au fost însămânțate cu iarba și astfel se împiedică revărsarea apelor pe culturile de vecinătatea albiei râului.
Președintele consiliului județean, Borboly Csaba a declarat că fiind vorba de siguranța cetățenilor din zona respectivă, este la curent în ceea ce privește importanța lucrărilor. Asociația OTUS, o organizație neguvernamentală pentru protecția naturii, în special al păsărilor, a solicitat la Judecătoria Odorheiu-Secuiesc suspendarea lucrărilor, după cum este formulat și în cererea de respingere a chemării în judecată care este inadmisibilă, deoarece nu consiliul județean este executantul lucrărilor.
„Este vorba despre viața cetățenilor, iar noi avem obligația de a o proteja. Avem în vedere că este vorba despre bunurile celor care trăiesc acolo și este nevoie să găsim soluții în ceea ce privește protejarea împotriva repetatelor inundații”, a afirmat președintele consiliului județean.
În această privință Instituția Prefectului Harghita va cere opinia părților implicate pentru dezbaterea acestei situații. Autorizația de construcție a fost eliberată de Consiliul Județean Harghita în temeiul legii, iar Judecătoria de la Odorheiu-Secuiesc a stabilit în data de 14 mai că nu este de competența ei luarea deciziei în acest caz, iar astfel procesul va continua la Tribunalul Harghita.
Miercurea-Ciuc, 26 mai 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)69 vizualizări