A fost sprijinită localitatea Dealu
Au demarat lucrările de construire a drumului județean 153D care leagă localitatea Remetea de centrul județean de gestionare a deșeurilor și care din cauza proiectării greșite, nu au fost efectuate în cursul anului trecut. Lungimea drumului este de 3,5 kilometri, iar valoarea lucrărilor se ridică la 9.855.665,973 lei – aceasta a fost una dintre hotărârile pe care le-a adoptat Consiliului Județean Harghita în cadrul ședinței ordinare a instituției, din data de 26 martie.
Ultima actualizare: miercuri, 27 martie 2019
Consilierii județeni au votat și hotărârea cu privire a demararea lucrărilor de reabilitare drumului județean 123F, pe porțiunea cuprinsă între Ciba și Satu Nou, lungimea pe care se vor desfășura este de un kilometru, valoarea lucrărilor fiind de 5.506.218,67 lei.
S-a votat și proiectul de hotărâre care face referire la finanţarea costului anual pentru adulții și tinerii instituţionalizați, în acest sens Consiliul Județean Harghita va semna un acord cadrul cu unitățile administrative-teritoriale din județ.
S-a luat o decizie pozitivă și referitor la construirea de trotuare în localitatea Joseni, dacă se vor prezenta firme la procedura de achiziție publică, lucrările pot fi demarate.
Consiliul Județean Harghita a decis și în legătură cu alunecarea de teren produsă pe drumul dintre Ulcani și Fâncel, unde datorită infiltrărilor de apă drumul s-a rupt, punând în pericol circulația.
„Și pe ordinea de zi a ședinței de data trecută a consiliului județean s-a aflat o hotărâre referitoare la acest drum, atunci am decis cu privire la devierea circulației autobuzelor. Costurile de reabilitare a drumului se ridică la suma de 600.000 lei, Consiliul Județean Harghita alocând din fondul de rezervă 30.000 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate, și probabil se va reveni asupra acestei chestiuni”, a spus vicepreședintele Bíró Barna Botond.
În vederea stabiliri relațiilor de înfrățire, o comisie se va deplasa în Armenia, iar în acest sens s-a votat proiectul de hotărâre aferent.
„Pe modelul de la Gheorgheni, vom demara procedurile de stabilire a relațiilor de înfrățire cu regiunea Lori din Armenia și ne dorim ca împreună cu reprezentanții armenilor din Transilvania să vizităm regiunea sus-menționată”, a afirmat vicepreședintele consiliului județean, Barti Tihamér.
La punctul diverse Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a vorbit despre faptul că a vizitat familia victimei atacului de urs de la Crișeni și a inițiat organizarea unei colecte prin intermediul căreia să fie ajutați cei doi copii minori și mama victimei.
„Este nevoie de colaborare comunitară. Ne adresăm către toată lumea, antreprenori, domniile voastre să ajutăm fetițele de 9 și 12 ani rămase fără tată, după ce ursul l-a rănit mortal. Sunt copii iscusiți și inteligenți care au dreptul la condiții normale de trai, pentru a putea învăța și deveni oameni mari”, a subliniat Borboly Csaba.
Donațiile se pot face în contul Asociației pentru Județul Harghita: RO79BRDE210SV06542542100 BRD - Groupe Société Générale, sucursale Miercurea Ciuc.
Tot la punctul diverse s-a votat hotărârea de principiu care stabilește costul unic pentru ora de lucru la 17,9 lei în cazul contractelor de construcții aflate în derulare între administrațiile locale și consiliul județean. A fost nevoie de această hotărâre ca urmare a creșterii salariului minim în sectorul construcțiilor (ordonanța de urgență 114).
La finalul ședinței s-a prezentat bugetul de venituri și cheltuieli al județului Harghita. Veniturile planificate se ridică la suma de 243.516.016 lei, la care se adaugă bugetul propriu de 53.000.000 lei.
„Se vor aloca Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc 30 milioane de lei, pentru aceasta mulțumim senatorilor și deputaților UDMR și tuturor celor care s-au implicat în demersurile menite a face din spitalul județean, unul clinic. Suntem pe un drum bun, pregătim numeroase investiții în acest an, la fel și la instituțiile spitalicești din Gheorgheni și Vlăhița.
Se preconizează ca următoare ședință a consiliului județean să aibă loc în data de 8 aprilie, atunci se va vota bugetul de venituri și cheltuieli al județului Harghita.
Miercurea Ciuc, 27 martie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)41 vizualizări