Reprezentantul firmei Multipland invitat la o vizită pe teren pentru a constata neregulile

Pe viitor, lucrările vor fi urmărite cu ajutor sistemului GPS

(0 Votări)65 vizualizări

Borboly Csaba a convocat de urgență în localitatea Fitod o întâlnire cu reprezentantul firmei Multipland SRL care este răspunzătoare pentru efectuarea lucrărilor de întreținere de iarnă pe mai multe drumuri din județ. Întrevederea s-a organizat ca urmare a sesizărilor locuitorilor și a fost prezentă și conducerea localității Leliceni, împreună cu un număr de localnici. 

Despre situația drumului 123C președintele consiliului județean a fost informat prin intermediul paginii de socializare fiind rugat să intervină pentru remedierea problemelor semnalate.

„Numeroase persoane au semnalat probleme în ceea ce privește circulația pe drumurile județene, nu numai în zona Ciuc, după ninsorile abundente de joia trecută. Astfel, la Fitod în prezența primarului Keresztes Balázs, viceprimarul Krézsek Erika și reprezentantul firmei am parcurs pe rând sarcinile care revin firmei, conform caietului de sarcini”, a spus președintele consiliului județean.

Reprezentantul firmei a recunoscut neregulile constatate și s-a angajat ca în cursul zilei să procedeze la remedierea problemelor: de la Odorheiu-Secuiesc vor fi aduse în cursul zilei utilaje de mare tonaj pentru îndepărtarea stratului de gheață și a nămeților.

„Am clarificat că este inadmisibil ca plugurile de zăpadă să traverseze drumul cu lama ridicată, iar în cazul în care aceste situații pot fi confirmate cu ajutorul fotografiilor, consiliul județean nu va achita contravaloarea lucrărilor”, a completat Borboly Csaba.

Președintele consiliului a spus că pentru ca și locuitorii să poată urmări în timp real lucrările executate pe drumurile din județ, consiliul județean va închiria dispozitive GPS care vor fi instalate pe utilajele de deszăpezire care sunt deja echipate cu astfel de dispozitive, însă deoarece folosesc sisteme de operație diferite, analizarea datelor furnizate nu este întotdeauna posibilă.

„Conform caietului de sarcini, firma trebuie să permită instalarea acestor dispozitive pe utilajele de deszăpezire, iar odată cu publicarea datelor pe site-ul consiliului județean locuitori au posibilitatea de a urmări activitatea pe care o desfășoară utilajele de deszăpezire”, a conchis Borboly Csaba.

Președintele consiliului județean îi roagă pe locuitori să semnaleze problemele pe care le întâmpină pe drumurile din județ, dat fiind faptul că și întâlnirea de azi s-a organizat mulțumită lor. De asemenea, a spus că începând de anul viitor se va introduce și un jurnal al lucrărilor executate.

S-a menționat că firma care se ocupă cu întreținerea de iarnă a drumurilor din județ are un dispecerat care poate fi contactat 24 de ore.

Lista firmelor desemnate pentru efectuarea lucrărilor de întreținere de iarnă, respectiv persoana responsabilă, poate fi consultată la următorul link:

http://hargitamegye.ro/upload/public/drumuri/NumereTelefoaneResponsabiliLoturi_2017-2018.pdf

Despre obligațiile care le revin firmelor care se ocupă de întreținere pe timp de iarnă a drumurilor județene, puteți citi aici:

http://judetulharghita.ro/stiri/una-dintre-firmele-de-deszapezire-nu-respecta-clauzele-contractuale.html

Miercurea Ciuc, 22 ianuarie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774