Micilor grădinari le-a fost recompensată munca depusă
În data de 9 decembrie, la Galeria de Artă a Consiliului Județean Harghita au fost premiați participanții în cadrul programul „Micii Grădinari", derulat de Consiliul Județean Harghita. Scopul acestui program este de a-i ajuta pe copii să descopere tainele grădinăritului și să facă diferența dintre un produs cultivat și unul care se regăsește în lanțurile marilor magazine.
Ultima actualizare: vineri, 11 decembrie 2020
„Scopul acestui program este de a forma concepția elevilor și a părinților astfel încât aceștia să conștientizeze că, cu o investiție minimă, o familie poate să-și producă necesarul de legume proaspete”, a precizat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita
Pe parcursul unui an, micii grădinari, sub îndrumarea părinților și a cadrelor didactice, plantează semințele primite de la consiliul județean și la finalul unui an munca le este evaluată, grădinile cele mai frumoase fiind premiate.
Programul „Micii Grădinari" și-a deschis porțile micului public în anul 2012, la acel moment participând 185 de elevi, 5 clase, însumând un total de 950 pachete de semințe din diferite soiuri de legume. De-a lungul anilor, programul a înregistrat o creștere a numărului de participanți, anul acesta fiind înscriși peste 990 de elevi, 54 de clase, numărul pachetelor de semințe ridicându-se la 1044.
Premiul acordat în acest an a constat în tablete care să le fie de folos elevilor în desfășurarea cursurilor online.
„Susținem prin toate mijloacele digitalizarea educației și iată că acest program ne-a oferit oportunitatea de a îmbina utilul cu plăcutul. Responsabilitatea și dragostea pentru natură se învață de la o vârstă fragedă, interesul copiilor pentru o alimentație sănătoasă fiind astfel dezvoltat prin implicarea lor directă", a menționat Borboly Csaba.
Miercurea Ciuc, 9 decembrie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)76 vizualizări