Ofertă extinsă de servicii medicale la spitalul județean
A avut loc azi, 30 ianuarie prima ședință ordinară din acest an a Consiliului Județean Harghita, la sediul instituției din Miercurea Ciuc. Unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi a ședinței de azi a fost reprezentat de lucrările de investiții de la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, instituție subordonată consiliului județean. Managerul spitalului județean, Konrád Judit a amintit faptul că în momentul de față serviciile de laborator din cadrul spitalului sunt efectuate de o firmă cu care contractul va expira în cursul lunii aprilie 2019. Astfel, s-a decis înființarea unui laborator propriu la spitalul județean, personalul urmând a fi format din angajați ai instituției. După cum a menționat managerul spitalului, activitatea spitalului va fi ușurată, în special cea a echipei de cercetare care s-a înființat cu puțin timp în urmă. Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a adăugat că reprezentații UDMR în parlament vor solicita separat finanțare pentru lucrările de investiții de la spitalul județean. Din păcate la licitația publică pentru finalizarea lucrărilor de extindere a clădirii spitalului, nu s-a prezentat nicio firmă.
Ultima actualizare: joi, 31 ianuarie 2019
S-a aprobat expertiza tehnică pentru refacerea și consolidarea a șase drumuri județene afectate de alunecările de teren. Cauza daunelor în cazul celor șase drumuri este reprezentată de infiltrarea apei subterane. Expertizele tehnice sunt aferente alunecărilor de teren de pe drumurile județene: 113B – în apropierea localității Lăzărești, 131 – dinspre Ocland spre limita cu județul Covasna, în apropierea localității Șoimușu-Mic, pe drumul județean 134A, pe DJ 136 în apropierea localității Cechești, spre localitatea Nicolești (Ulieș) pe drumul 137A, respectiv pe drumul 134C în localitatea Tibold. Conform celor afirmate de Chiorean Adrian, director adjunct în cadrul Direcției tehnice de la consiliului județean, daunele de pe drumurile județene nu se datorează lucrărilor efectuate în mod necorespunzător, ci infiltrării apei subterane care a condus la alunecări de teren. Acesta a mai adăugat că există porțiuni de drum unde această problemă se prezintă pe o distanță de 500 de metri. Borboly Csaba a afirmat că se contează pe reușita procedurilor de achiziție publică, practicabilitatea acestor drumuri este importantă pentru locuitori, astfel ca să nu fie izolate localitățile. Se vor efectua lucrări la stratul de bază, urmând ca pentru drenarea corespunzătoare a apei să fie construite podețe și poduri.
Prin intermediul programului consiliului județean de electrificare a localităților izolate, investiția realizată în cursul anului 2017 la Băile Madicsa va fi predată localității Cârța. Borboly Csaba și-a exprimat speranța că rețeaua electrică va fi un sprijin pentru lucrările de investiții preconizate a fi realizate în localitate.
Vila 23 de la Băile Homorod a fost dată în folosință de către consiliul județean, orașului Vlăhița. Orașul este inclus în planul național de turism, astfel pot fi accesate fonduri de investiții. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, urmează ca anul viitor, clădirea să fie dată înapoi consiliului județean.
Miercurea Ciuc, 30 ianuarie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)58 vizualizări