Se așteptă decizia în cazul a doisprezece urși

A avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență 

(0 Votări)56 vizualizări

Ca urmare a atacului ursului care a avut loc ieri dimineața la Băile Tușnad, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita Hargita a solicitat întrunirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. La întrunire a fost invitat ministrul Mediului  care a fost reprezentat de Szép Róbert, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.

„S-a înțeles clar din cele afirmate de comisarul general că este vorba despre un fenomen de suprapopulare al speciei urs. Este un fapt clar, însă ceea ce nu este clar este cine și ce îndatoriri are. Vorbim despre un vid legislativ, care permite ca nimeni să nu-și asume responsabilitatea în ceea ce privește luarea unei decizii”, a concluzionat la finalul întâlnirii Borboly Csaba.

Cei prezenți au ajuns la concluzia că este nevoie de sprijinirea asociațiilor de vânătoare în vederea elaborării documentației necesare intervenției în cazul exemplarelor periculoase și trimiterea de urgență a acesteia către minister, care ar trebui să emită de îndată autorizația de intervenție. Jean Adrian-Andrei, prefectul județului Harghita a solicitat conducerii autorităților deconcentrate de a tratata cu prioritate toate acele solicitări care sunt în sprijinul soluționării situației excepționale de la Băile Tușnad. În opinia președintelui consiliului județean relocarea nu reprezintă soluția optimă, deoarece într-un habitat străin ursul va fi și mai agresiv. Este clar că situația puilor este un subiect diferit, de soarta acestora ar trebui să se ocupe centrele de reabilitare pentru urși.

Până la stabilizarea situației, Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita asigură în permanență prezența unei patrule la Băile Tușnad, – doar în cursul nopții de duminică au alungat cinci urși din localitate. Având în vedere actualul cadru legislativ, aceștia nu au posibilitatea de a interveni în alt mod.

Comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Szép Róbert consideră că este nevoie de legiferarea activităților de colectare a fructelor de pădure și a activităților care se desfășoară în pădure, deoarece prin aceste activității animalele sălbatice rămân fără sursă de hrană. Este nevoie de luarea de măsuri și interzicea utilizării în pădure a  vehiculelor motorizate care aduc atingere habitatului în care trăiesc urșii și datorită cărora aceștia sunt tot mai adesea văzuți în ariile locuite de oameni. Prezența urșilor nu poate fi pusă doar pe seama mult vehiculatei legende urbane despre faptul că pădurea a fost tăiată; în județul Harghita se poate constata o tendință de creștere a zonelor împădurite.

Borboly Csaba a scos din nou în evidență importanța finanțării activităților de prevenție atât prin accesarea de fondului europene, cât și prin fondul de mediu. Până când ministerul de resort va aproba sursa de finanțare, o soluție poate fi reprezentată de finanțarea activităților de prevenție prin intermediul Asociație de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita. Și procedurile de despăgubire a daunelor trebuie să fie transparente și simplificate, deoarece mai mult de două treimi din gospodari nu mai raportează daunele având experiența că acest sistem nu funcționează și nici nu reacționează prompt la solicitări.

În continuare președintele consiliului județean a solicitat sprijinul profesional al comisarului general Szép Róbert în vederea elaborării unor contracte de colaborare între unitățile administrativ-teritoriale și asociațiile de vânătoare. Această măsură este necesară deoarece în momentul de față nu este clar cine ce atribuții are, fiind și un pas important în derularea în mod profesionist a activităților de prevenție.

Colonelul de brigadă Dan-Paul Iamandi, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita consideră că este important a se clarifica detaliile cu privire la relocare și rolul pe care îl au jandarmi, agenția de protecție a mediului și asociațiile de vânătoare   în derularea acestei proceduri. În lipsa acestor clarificări o colaborare eficientă nu este posibilă.

„Fauna cinegetică, inclusiv urșii, sunt proprietatea statului, deci revine în sarcina guvernului luarea deciziilor corespunzătoare cu privire la managementul speciei. Se pare că Bucureștiul vrea să lase în seama noastră rezolvarea problemei, aș putea spune că am primit autonomie. Din păcate situația nu este chiar atât de amuzantă, și din păcate oameni răniți stau pe paturile de spital. Tot ceea ce putem face este să patrulăm, să fim mai atenți la modul în care se depozitează deșeurile are îi atrag pe urșii aflați în căutare de hrană. Din păcate acestea sunt doar soluții de moment. După cum au afirmat în ultimele zile și specialiștii din domeniu, în jurul orașului Băile Tușnad au fost identificați aproximativ 40 de urși, dintre aceștia 15 exemplare trăiesc efectiv în oraș sau foarte aproape de oraș. Se știe despre aceste aspecte de mai bine de un an, însă nu s-a intervenit. Iar acum la adăpostul vidului legislativ, nu se face nimic pentru a remedia situația la care s-a ajuns din cauză că timp de 10 ani nu s-a luat nici o decizie. Am încredere că în urma întocmirii de către primăria și asociația de vânătoare din Băile Tușnad a documentației necesare pentru intervenția în cazul a 12 exemplare de urs, răspunsul va fi unul pozitiv și mâine dimineața la prima oră se va putea interveni”, a conchis Borboly Csaba.

În curând se va înființa la Consiliul Județean Harghita grupul de lucru carnivore mari în care vor fi cooptate toate părțile implicate. Sarcinile acestui grup, vor fi printre altele, redatarea propunerilor de modificare a normativelor, respectiv elaborarea procedurilor de prevenție și management a speciilor de carnivore mari din județ.

Aspecte legate de activitatea desfășurată de Consiliul Județean Harghita în legătură cu carnivorele mari, în perioada 2009-2018 poate fi consultată la următorul link: http://judetulharghita.ro/daune/cronologie.html .

Miercurea Ciuc, 6 august 2018.


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774