Investiția finanțată din bani europeni se va finaliza până în luna noiembrie
(0 Votări)103 vizualizări
După o pauză de trei ani, continuă lucrările de reabilitare ale drumului județean 132, pe porțiunea Vlăhița – Lueta – Merești – Ocland. La reabilitarea a șase din cele nouă poduri care se găsesc pe această porțiune de drum, se lucrează deja, iar până în luna noiembrie trebuie finalizate toate lucrările, printre acestea numărându-se și asfaltare pe o lungime de patru kilometri, respectiv amenajarea bordurilor și amplasarea semnelor de circulație.
Ultima actualizare: joi, 11 iunie 2015
Tema conferinței de presă care a avut loc luni, 8 iunie la podul din centrul localității Lueta și care a avut ca principală temă stadiul lucrărilor de reabilitare a drumului, au fost prezenți președintele consiliului județean Borboly Csaba, vicepreședintele instituției Barti Tihamér, primarul localității Lueta, Lázár Zoltán, respectiv Zsombori László, directorul de investiții din cadrul consiliului județean. Borboly Csaba i-a felicitat pe cei implicați în derularea lucrărilor și a ținut să menționeze că în ciuda întârzierilor, important este ca banii să poată fi utilizați. Vicepreședintele Barti Tihamér a apelat la înțelegerea localnicilor în ceea ce privește dificultățile de circulație, iar primarul Lázár Zoltán a spus că localnicii s-au adaptat situației. Primarul localității a mai spus că din cele trei poduri care se găsesc pe teritoriul localității, la două se lucrează deja.
Borboly Csaba a afirmat că după o pauză de trei ani, timp în care au avut loc procese și clarificări ale situației, în final s-au putut relua lucrările.
„Continuarea lucrărilor este foarte importantă având în vedere faptul că este vorba despre o finanțare de 15 milioane de euro. Am întâmpinat numeroase probleme, printre acestea numărându-se și desființarea consorțiului care a proiectat lucrările. Cu bucurie am aflat din cele spuse de primarul localității că populația este cooperantă în acest sens și consider că această investiție va contribui la ridicarea nivelului de trai al celor care locuiesc aici. Asigurarea condițiilor de circulație moderne poate contribui la rămânerea pe tărâmul natal al tinerilor. Această investiție este foarte importantă, am întâmpinat mari greutăți în reluarea acesteia, însă mulțumim tuturor și mergem înainte”, a afirmat primarul.
Lungimea drumului care trebuie reabilitat este de 26,6 kilometri, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 65 milioane de lei. După cum se știe lucrările de reabilitare au fost sistate deoarece consorțiul de firme care executa lucrările a fost desființat, iar în cursul anului 2012 Consiliul Județean Harghita a demarat procedura de achiziție publică pentru reluarea lucrărilor. Deoarece în perioada 2012-2013 nu s-au putut atribui lucrările, a fost nevoie de o actualizare a planului de execuție a lucrărilor. În cursul lunii martie a anului 2014, consiliul județean a aprobat planul actualizat, iar în cursul lunii mai 2014 acesta a fost avizat de ministerul de resort.
De la începutul lunii iunie a acestui an este restricționată circulația autovehiculelor mai mari de 3,5 tone pe porțiunea de drum dintre Vlăhița și Satu Nou din cauza lucrărilor care se execută aici. Restricția rămâne în vigoare până în luna noiembrie. Tot din cauza lucrărilor, se restricționează pentru trei luni circulația și pe porțiunea de drum dintre Vlăhița și Lueta. În această perioadă, circulația este redirecționată spre Lueta și Băile Chirui, în cazul în care doriți să ajungeți la Miercurea-Ciuc, iar în cazul în care vă îndreptați spre Odorheiu-Secuiesc, atunci veți merge pe ruta Merești – Mărtiniș.
Miercurea-Ciuc, 8 iunie 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)103 vizualizări