Aquarius – ediţia a IV-a – sărbătoarea apei minerale

( Votări)53 vizualizări

În data de 28 august 2010, în Băile Dugas din localitatea Dăneşti, judeţul Harghita, Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Harghita cea de-a IV-a ediţie a sărbătorii apei minerale - AQUARIUS. În privinţa evenimentului de mai sus, în data de 25 august Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Birtalan József, managerul judeţului Harghita şi Demeter János, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna au ţinut o conferinţă de presă.

Borboly Csaba a numit evenimentul ca una dintre rezultatele colaborării la nivelul Ţinutului Secuiesc, care are ca scop promovarea uneia dintre cele mai importante şi preţioase comori ale regiunii, ale apei minerale.

„Este foarte important ca locuitorii să conştientizeze importanţa acestei comori. Oamenii cunosc doar apele minerale din Tuşnad, Borsec, Sâncrai, dar numai în zona Munţilor Harghita sunt înregistrate aproximativ 103 de izvoare de apă minerală. Scopul Consiliului Judeţean Harghita este includerea acestor izvoare în circuitul turistic, în acest sens fiind implementate şi proiectul privind reabilitarea băilor tradiţionale, proiectul Drumul apelor minerale, precum şi proiectul depus în parteneriat de către cele două autorităţi judeţen privind promovarea izvoarelor de apă minerală”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

 

Demeter János a prezentat istoria Aquarius, care a fost demarat în anul 2006 de asociaţia constituită de către autoritatea publică locală din Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna, în scopul prezentării şi promovării apelor minerale. Prima ediţie a fost organizată în Micfalău, în proximitatea izvorului Bedő, fiind prezentate apele a 30 de izvoare. În anul 2008 în Băile Sugas din Sfântu Gheorghe a fost posibilă degustarea a 37 de ape minerale provenite din 20 de localităţi, fiind de asemenea organizată şi prima ediţie a concursului Vinul Zânelor. În anul 2009, în cadrul sărbătorii apei minerale organizate în Poian a luat parte şi judeţul Harghita, iar numărul izvoarelor prezentate a ajuns la patruzeci.  

„Iniţiativa şi-a atins scopul, se extinde de la an la an şi poate că în curând va atrage şi atenţia publicului de la nivel internaţional asupra apelor minerale din Ţinutul Secuiesc”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

 

Birtalan József a accentuat că este foarte important să protejăm mediul înconjurător, păstrându-l generaţiilor viitoare, respectiv trebuie să acordăm o atenţie sporită păstrării, promovării şi valorificării apelor minerale.

 

  
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774