Asfaltarea pe drumul judeţean 131 continuă până la sfârşitul anului

( Votări)41 vizualizări
La şedinţă imediată a Consiliului Judeţean Harghita din data de 13 decembrie s-a hotărât alocarea de fonduri pentru reabilitarea drumului judeţean 131, prin punerea unui strat de uzură pe o porţiune de şapte kilometri. După spusele lui preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita Borboly Csaba, în cursul zilei de luni au avut loc discuţii purtate cu ministrul mediului, respectiv cu Elena Udrea, ministrul Turismului şi al Dezvoltării Regionale, în urma cărora bugetul judeţului Harghita a fost completat cu suma de doua milioane de lei.  
 „Am convocat şedinţa imediată, deoarece am speranţa că bani vor sosi în cel mult două săptămâni, iar aceştia vor trebui cheltuiţi până la sfârşitul anului, altfel trebuie returnaţi la bugetul statului. Mi-aş dori ca lucrările de asfaltare să fie demarate cât mai curând, iar experienţa ne demonstrează faptul că prin procedee corespunzătoare este posibilă întreprinderea unor lucrări durabile”, a afirmat preşedintele consiliului judeţean.
Aplicarea stratului de egalizare dintre localităţile Feliceni şi Ocland, cu o lungime de 62 de kilometri s-a făcut din bugetul propriu al consiliului judeţean, iar în afară de câteva poduri şi a cinci kilometri, porţiunea de drum a fost complet reabilitată.
 
Miercurea-Ciuc, 13 decembrie 2011
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774