Borboly Csaba: negocierile între UE și Republica Moldova trebuie susținute

Președintele CJ Harghita a solicitat finanțarea europeană a activităților desfășurate în cadrul comunităților locale

(0 Votări)86 vizualizări

Finanțarea comunităților locale din bani europeni și sprijinirea prin toate modalitățile posibile a planului de convergență a Republicii Moldova sunt acele aspecte pe care le-a solicitat Borboly Csaba la întâlnirea dintre Comitetul Regiunilor și Congresul Autorităților Locale și Regionale care a avut loc în data de 9 decembrie 2013, la Paris. 

După cum a afirmat în discursul său președintele Consiliului Județean Harghita, în activitățile comunitare, cum ar fi spre exemplu investițiile realizate prin intermediul clăcilor în Harghita, finanțările europene sunt oportune, având în vedere situația economică critică în care se află autoritățile locale și faptul că pentru realizarea acestor investiții este nevoie de un efort susținut din partea comunității locale. Acesta este motivul pentru care trebuie încurajate finanțările din bani europeni.

„Eforturile comunităților locale contribuie în mare parte la o dezvoltare inteligentă și sustenabilă a regiunii, fapt care este și unul dintre scopurile principale ale strategiei Uniuni Europene 2020”, a afirmat președintele consiliului județean.
Borboly Csaba este de părere că negocierile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie susținute prin toate mijloacele. Acesta a făcut referire aici și la adoptarea declarației finale a summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius care s-a desfășurat în perioada 28-29 noiembrie 2013. Președintele consiliului județean în calitate de raportor în cadrul Comitetului Regiunilor a ținut să menționeze importanța pe care o reprezintă acest document pentru învățământul superior european, pe de altă parte și-a exprimat speranța ca în ciuda dificultăților întâmpinate în prezent, dezvoltarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Ucraina, să continue.
Oleksiy Goncharenko, vicepreședintele Consiliului Regional Odessa a ținut să îl felicite pe Borboly Csaba pentru cuvintele rostite și a afirmat că societatea civilă din Ucraina a devenit tot mai puternică, fapt îmbucurător pentru întreaga Europă de Est.
Pe ordinea de zi a întâlnirii care a avut loc la Consiliul Europei de la Paris, au figurat printre altele și guvernanța europeană la mai multe niveluri și descentralizarea, politica europeană de vecinătate și cooperarea transfrontalieră, respectiv programul Parteneriatului Estic.
Despre activitatea lui Borboly Csaba în cadrul Comitetului Regiunilor, puteți afla mai multe pe pagina de web http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.


Miercurea-Ciuc, 9 decembrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774