Complex sportiv în Munţii Harghita

( Votări)59 vizualizări
Consiliul Judeţean Harghita îşi doreşte înfiinţarea unei complex sportiv pe platoul Ciceu din Munţii Harghita, la o altitudine de 1700, pe o suprafaţă de aproximativ 20-25 hectare, unde priveliştea este superbă, iar condiţiile meteorologice nu sunt atât de aspre ca cele din Alpi (la înălţimi de peste 2000 de metri). 
 Se doreşte ca acest complex să fie chiar unul de pregătire olimpică destinat practicanţilor tuturor sporturilor. După ştiinţa noastră condiţiile de la această altitudine sunt optime pentru antrenamentele de bază. Până în prezent acestea au fost confirmate de specialişti şi sportivi practicanţi de biatlon, ciclism şi fotbal. Complexul sportiv ar fi o componentă importantă a iniţiativelor de dezvoltare turistică din zonă, cei 50 de kilometri de pârtie de nivelul pârtiilor din Alpi ar fi completaţi de pârtii de schi fond, tură şi cros, dar şi pârtii de snowboard. Pentru durata sezonului turistic de vară se planifică piste de bob, drumuri pentru practicarea ciclismului, drumuri pentru călărie şi atelaje hipice, toate acestea completate cu trasee turistice destinate drumeţiilor şi de promovare a unităţilor gastronomice locale.
Complexul va fi format din 3 terenuri de fotbal, dintre acestea unul dotat cu pistă de atletism (pistă alergare, groapă pentru săritură în lungime etc.), sală de sport dotată cu două terenuri (unul de baschet, altul de handbal), minim 5-6 terenuri de tenis, 2500 m de pârtie pentru schi fond, cu panou de tragere pentru practicanţii de biatlon, desigur locuri de cazare, respectiv restaurant pentru minim 200-250 de persoane (dotat cu sală de antrenament, salon masaj, cabinet medical etc.), precum şi trasee special concepute pentru cursele de cros.
O delegaţie a Comisiei Olimpice din Ungaria a sosit în judeţul Harghita sâmbătă ca să se informeze despre proiectul de mai sus. Cu această temă a avut loc o întâlnire luni, 21 ianuarie, în Miercurea-Ciuc, între reprezentanţii consiliilor locali, respectiv cel judeţean, şi politicieni, antreprenori, specialişti în domeniu,. La reuniune a avut loc prezentarea planului de dezvoltare al munţilor Harghita, iar preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a spus că acest proiect este unul folositor nu numai zonei acesteia, ci şi dezvoltării economice a întregii regiuni, prin crearea de noi locuri de muncă reuşindu-se ridicarea nivelului de trai a populaţiei.
„Construirea complexului sportiv ar trebui să fie proiectul cel mai important nu numai pentru judeţul nostru, ci şi pentru întreaga Secuime, deoarece sunt implicite numeroase localităţi”, a afirmat preşedintele consiliului judeţean. „Discuţiile legate de acest proiect au fost iniţiate încă din anul 2008, fiind implicate treisprezece localităţi, mai mult de douăzeci de composesorate şi trebuie avute în vedere interesele a peste cincizeci de antreprenori locali pentru a nu fi încălcate valorile naturale ale munţilor Harghita. Unul dintre scopurile programului de dezvoltare este crearea de noi locuri de muncă, în planul de dezvoltare avându-se în vedere şi acest lucru. Ne-am dori oferirea de servicii de calitate pentru oaspeţi, promovarea produselor secuieşti, prin integrarea acestora pe piaţă, astfel creându-se implicit numeroase locuri de muncă. În concordanţă cu proiectul, aici vor exista programe destinate oaspeţilor indiferent de anotimp, însă pentru aceasta e nevoie de investiţii pe măsură. Din resurse proprii şi prin rularea economiei interne vom reuşi crearea unei valori care va atrage atât turiştii în zonă, cât şi investitorii.”
Szabó Bence, secretarul general al Comisiei Olimpice din Ungaria a afirmat că în ultimii doi ani, pe baza legii, comisia ungară beneficiază de o autoritate imensă: a devenit autoritatea care reglementează nu numai activităţile sportive olimpice şi paralimpice, ci şi pe cele care se referă la activitatea elevilor şi studenţilor, aici încadrându-se şi sporturile de agrement (din timpul liber).
„Văd a fi posibilă cooperarea în două sectoare: în primul rând numeroşi cetăţeni din Ungaria ar putea veni în Harghita şi s-ar putea bucura de minunatele peisaje şi de ospitalitatea de aici, pentru aceasta fiind nevoie de o mai bună publicitate. Pe de altă parte s-ar putea organiza tabere de antrenament în comun, respectiv tabere de pregătire fizică pentru practicanţii de caiac-canoe, pentatlon sau pentru scrimeri, deoarece în Ungaria nu se pot efectua antrenamente la înălţime (altitudine), posibilitate excelentă pentru aceasta oferind Munţii Harghita”, a afirmat secretarul general al Comisiei Olimpice din Ungaria.
 
Miercurea-Ciuc, 21 ianuarie 2013
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774