Consiliul Judeţean Harghita solicită o procedură conformă legilor

( Votări)46 vizualizări

Consiliul Judeţean Harghita solicită o procedură conformă legilor în vigoare în privinţa crucii ridicate la intrarea în localitatea Izvorul Mureşului

 

Fülöp Otília, Arhitectul Şef al Consiliului Judeţean Harghita, prin procesul-verbal al vizitei la faţa locului din data de 17 august, a somat Primăria Voşlobeni la analiza situaţiei amplasării crucii lângă drumul naţional, la intrarea în localitatea Izvorul Mureşului fără existenţa autorizaţiilor necesare şi la somarea, de către primărie, a proprietarului terenului la respectarea legilor în vigoare.

Crucea sfinţită cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este situată pe un teren aflat în proprietatea bisericii ortodoxe, ridicarea acesteia fiind efectuată de un grup religios. Crucea a fost ridicată în această locaţie, după ce Consiliul Judeţean Harghita, împreună cu composesoratul din Valea Strâmbă a împiedicat ridicarea acesteia la izvorul râului Mureş, deoarece nu au avut autorizaţiile necesare. Astfel lucrarea contrară legilor a fost împiedicată, după ce pe un teritoriu al composesoratului din Valea Strâmbă, persoane necunoscute au început să demoleze parapetul, să sapă fundaţie şi să turnă beton. Ulterior, gruparea religioasă a ridicat crucea pe marginea drumului naţional, la intrarea în localitatea Izvorul Mureşului, dinspre Gheorgheni, pe un teren aflat în proprietatea bisericii ortodoxe.

Deşi Arhitectul Şef al Consiliului Judeţean Harghita a oprit construcţia ilegală, nu are dreptul de a stabili o amendă. Acest lucru, conform legii, intră în competenţa primăriei, care a fost somat cu ocazia vizitei la faţa locului de către Fülöp Otília, Arhitectul Şef, din partea autorităţii locale fiind prezent la vizita la faţa locului, în lipsa primarului, viceprimarul Fórika István. Pentru ridicarea crucii, pe de o parte, proprietarul terenului ar fi avut nevoie de autorizaţie de construire, iar pe de altă parte, fiind în zona de protecţie de 26 de metri a drumului naţional şi european, şi de o autorizaţie din partea autorităţii drumurilor. Urmărirea disciplinei în construcţii şi stabilirea contravenţiilor este în responsabilitatea Primăriei Voşlobeni, însă această atribuţie nu este organizată în cadrul autorităţii locale.

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a declarat în acest sens: „nu înţeleg atitudinea primăriei, deoarece ar fi trebuit să informeze din timp cei interesaţi despre prevederile legale din acest domeniu. Legile sunt aplicabile pentru toţi indiferent de apartenenţa naţională sau religioasă, iar cei care nu le respectă pot fi traşi la răspundere, aşa cum într-o situaţie similară am somat biserica romano-catolică pentru lipsa autorizaţiilor necesare în cazul unei statui care urma să fie amplasat pe Muntele Gordon. În această situaţie cele constate de arhitectul şef vor fi transmise Inspectoratului Judeţean în Construcţii, totodată îi solicit Primăriei Voşlobeni să ia măsurile necesare în vederea respectării legilor în vigoare”.   

   
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774