În localitatea Gălăuțaș continuă programul Consiliului Județean Harghita de investigare a stării de sănătate a populației. La baza de agrement din Gălăuțaș, în data de 11 octombrie, sâmbătă de la ora 9,00 sunt așteptați toți locuitorii comunei, interesați să afle care le este starea de sănătate.
Ultima actualizare: vineri, 10 octombrie 2014
Consiliul Județean Harghita a extins programul de investigare a stării de sănătate a populației prin implicarea specialiștilor locali din domeniul medical și având în vedere interesul ridicat manifestat de populație în acest sens, programul continuă și în acest an. Rolul acestui program este acela de îndrumare a pacienților spre medicii specialiști, motivul principal fiind acela că multe localități din județ se află la distanțe mari de oraș sau sunt izolate. Aceste consulturi medicale sunt de ajutor în prevenirea bolilor.
Miercurea-Ciuc, 9 octombrie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)38 vizualizări