(0 Votări)100 vizualizări
Marţi, 3 iunie, va fi de asemenea o zi plină de evenimente în cadrul Zilelor Județului Harghita. La Voșlăbeni, de la ora 10,00 are loc ziua porților deschise la Peștera Șugău. Cei interesați pot veni să viziteze peștera până la ora 20,00. La sediul Consiliului Județean Harghita, în sala de protocol, de la ora 10,00 are loc conferința Recultivatur – Integrarea valorilor culturale cu caracter confesional în procesele de planificare și dezvoltare teritorială.
Ultima actualizare: marţi, 03 iunie 2014
Tot în cadrul proiectului Recultivatur, de la ora 15,00 se organizează o drumeție la poalele dealului Șumuleu-Ciuc; plecarea se face din faţa Centrului de Conferinţe „Jakab Antal” din Şumuleu-Ciuc. În sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc, de la ora 14,00 are loc prezentarea și premierea rezultatelor din proiectul Antologie pentru copii. De la ora 15,00 cei interesați pot face o drumeție cu bicicleta; plecarea se face din piața Libertății. De la ora 12,00 are loc la Cristuru-Secuiesc, Cupa Harghita – concurs de alergare pentru elevii din clasele V–VIII.
Miercurea-Ciuc, 2 iunie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)100 vizualizări