Este nevoie de regiuni de dezvoltare mai mici

( Votări)43 vizualizări
Tema dezbătută la workshopul organizat de către Biroul de Analiză şi Sinteză al Consiliul Judeţean Harghita, în data de 27 martie la Miercurea-Ciuc, s-a intitulat Aproape totul despre regionalizare.  
 Moderatorul discuţiei a fost Horváth István, preşedintele Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, iar printre numeroasele personalităţi prezente, s-au numărat parlamentarul Cseke Attila, dr. Pál Kovács Ilona, expert la Centrul de cercetări regionale MTA de la Pécs, Ungaria, profesorul şi expertul dr. Horváth Gyula, senatorul Tánczos Barna, dr. Csák László, dr. Cziprián-Kovács Lóránd şi Csutak István experţi în dezvoltare teritorială, Graţian Mihăilescu, din partea Societăţii Academice Române, Tamás Sándor preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Lokodi Edit Emőke, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Antal Árpád, primarul oraşului Sfântu-Gheorghe, şi alţi primari din judeţul Harghita.
În calitate de gazdă a evenimentului, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Hargita i-a salutat pe cei prezenţi, precizând faptul că în lipsa abordării proactive din partea guvernului, discursul cu privire la regionalizare a fost instituit de diferiţi actori din domeniul profesional şi social. Acesta a mai adăugat faptul că în alcătuirea dialogului profesional pe această temă, administraţiile locale trebuie să îşi asume un rol activ. Consiliul Judeţean Harghita a întreprins demersuri în acest sens prin iniţierea analizelor şi propunerilor pe această temă, ocazie cu care preşedintele consiliului judeţean a ţinut să mulţumească Biroului de Analiză şi Sinteză al Consiliului Judeţean Harghita, pentru munca întreprinsă. „În dialogul pe tema regionalizării nu trebuiesc dezbătute problemele legate de motivaţii şi ambiţii politice, ci trebuie găsiţi parteneri viabili. În centrul temei regionalizării trebuie să se afle omul, iar regionalizarea trebuie să reprezinte o modalitate, şi nu un scop în sine”, a spus preşedintele consiliului judeţean. Efectul reorganizării teritoriale trebuie să fie asigurarea administrării mai rapide, eficiente şi care să servească interesul cetăţenilor, asigurarea unui trai decent şi împiedicarea migraţiei populaţiei.
Ca şi deficienţe, preşedintele a menţionat lipsa consultării populaţiei pe această temă. „Este important ca în cadrul regiunii, judeţele să nu fie defavorizate, trebuie găsită soluţia pentru crearea unui sistem echitabil în care este asigurată dezvoltarea economică în mod uniform. Este foarte importantă întărirea colaborării dintre micro-regiuni şi ajutorul reciproc, prin dezvoltarea de programe comune”, a spus Borboly Csaba. Cât priveşte descentralizarea, Borboly Csaba este de părere că trebuie redusă povara administrativă, iar prin reorganizarea administraţiilor locale să se aducă un aport la competitivitatea ţării, respectiv este nevoie de dezvoltarea sistemului de accesare a fondurilor europene. În plus, a subliniat importanţa dezvoltării sistemului electronic naţional e-guvernare, a cărui scop trebuie să fie reducerea barierelor administrative birocratice.
Dr. Pál-Kovács Ilona a evidenţiat faptul că în procesele europene de regionalizare factorul cel mai important este descentralizarea, şi mai apoi urmând împărţirea teritorială, deoarece rolul reformelor este acela de a asigura o bună guvernare. În primul rând trebuie stabilite cu grijă obiectivele, mai apoi planificat procesul de reformă din punct de vedere profesional – reglemetări juridice, resurse financiare, atribuţii instituţionale, etc. Toate acestea pot fi realizate în mod benefic cu ajutorul compromisurilor, nu trebuie purtate lupte, ci trebuie urmată calea negocierilor şi găsirea de parteneri”, a subliniat expertul dr. Pál-Kovács Ilona.
Graţian Mihăilescu a prezentat rezultatele cercetărilor care demonstrează ineficienţa actualelor regiuni de dezvoltare. Acesta este de părere că este nevoie de reorganizarea în întregime a administraţiei publice, şi nu doar de reorganizarea teritorială.
În opinia lui Cseke Attila soluţia este reprezentată de continuarea şi extinderea procesului de descentralizare. Transformarea actualelor opt regiuni de dezvoltare în regiuni administrative, ar reprezenta un eşec al politicii de dezvoltare, dar şi al comunităţii. UDMR propune alcătuirea de regiuni mai mici, formate din trei-patru judeţe, iar cât priveşte procesul de reformă, acesta este divizat pe trei segmente: descentralizare, reorganizarea regiunilor de dezvoltare, iar mai apoi competenţa administrativă a regiunilor de dezvoltare.
Senatorul Tánczos Barna este de părere că în procesul de reorganizare teritorială este nevoie ca politica să ţină cont de părerile profesionale, trebuie regândită administraţia prin asigurarea cadrului juridic. În opinia acestuia, în procesul de descentralizare cel mai important rol îl are stabilirea compentenţelor.
„Este nevoie de regiuni de dezvoltare mai mici şi mai eficiente”, a afirmat Tamás Sándor.
Antal Árpád este de părere că deciziile trebuie luate urmărind interesul cetăţenilor, iar acesta a fost în asentimentul atevorbitorilor săi cu privire la necesitatea alcătuirii regiunilor mai mici. Acesta a mai adăugat faptul că regiunile istorice sunt cele care ar trebui să capete puteri administrative.
„Politica regională ar trebui să promoveze competitivitatea şi să contribuie la bunăstarea generală. În asigurarea venitului unei regiuni, rolul cel mai important este cel al economiei, iar în acest sens este necesară crearea unui parteneriat activ între reprezentanţii economici şi cei din administraţia publică”, a afirmat dr. Horváth Gyula.
În calitate de gazdă a evenimentului, Borboly Csaba a ţinut să mulţumească tuturor celor care au fost prezenţi la eveniment, în special primarului oraşului Gheorgheni, Mezei János, care a prezentat punctul de vedere al Partidului Civic Maghiar cu privire la tema dezbătută, respectiv pe cea a lui Csegzi Sándor care l-a reprezentat pe primarul oraşului Târgu-Mureş, Dorin Florea.
András Zoltán, din partea Biroului de Analiză şi Sinteză al Consiliului Judeţean Harghita, a evaluat ca pozitiv feedback-ul workshop-ului organizat în data de 27 martie. În continuare acesta a concluzionat: trebuiesc definite scopurile reformei, mijloacele şi regulile acesteia, iar acestea să reprezinte în continuare bazele discursului. Descentralizarea poate duce la crearea unui sistem care să servească interesele cetăţenilor. Reforma ar trebui să ne protejeze faţă de birocraţie şi riscurile reprezentate de corupţie, iar la nivel local trebuie întărită capacitatea administraţiei publice. Trebuie acordată o atenţie deosebită normelor Uniunii Europene, trebuie percepute ca o oportunitate şi nu ca o limită impusă. Reforma trebuie să reflecte în cel mai bun mod interesul comunităţii locale.
 
Miercurea-Ciuc, 27 martie 2013
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774