Anul acesta Comitetul Regiunilor împlinește douăzeci de ani
Una dintre temele importante abordate de Comitetul Regiunilor (CoR) în acest an este învățământul superior european în lume, iar avizul comitetului în această privință este elaborat de către Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în calitate de raportor.
Ultima actualizare: joi, 23 ianuarie 2014
. A fost realizat un scurt film în limba engleză de către reprezentanța Partidului Popular European din cadrul comitetului – http://www.youtube.com/watch?v=uk_Kydrm-Ec – în care se face o prezentare a activităților anului 2014, amintindu-se de asemenea, faptul că în acest an organul consultativ al autorităților locale și regionale ale Uniunii Europene împlinește douăzeci de ani. Pe lângă învățământul superior european, temele importante în acest an sunt politica în domeniul climei și energiei, creșterea accesului la asistență medicală și egalitate de șanse, respectiv noua strategie europeană de gospodărire a pădurilor.
Primul eveniment major din acest an este sesiunea plenară a CoR care va avea loc la finele lunii ianuarie și a cărui invitat special este José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene. Filmul mai prezintă și faptul că la Dublin va avea loc congresul Partidului Popular European, de unde reprezentanții partidului vor zbura spre Atena, unde vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a întâlnirii orașelor și regiunilor, a cărei temă va fi combaterea crizei și crearea de noi locuri de muncă.
Borboly Csaba va prezenta în data de 30-31 ianuarie la sesiunea plenară proiectul de aviz Învățământul superior european în lume. Despre activitatea președintelui consiliului județean în cadrul Comitetului Regiunilor puteți afla mai multe pe pagina de web http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.
Miercurea-Ciuc, 22 ianuarie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)98 vizualizări