Judeţul va participa în două noi proiecte europene

( Votări)61 vizualizări

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Harghita organizată în data de 29 aprilie în Zetea, s-a decis printre altele participarea în două noi proiecte cu finanţare europeană. Consiliul a hotărât de asemenea înfiinţarea de două noi funcţii de medic specialist în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc.

 

La Zetea, în cadrul şedinţei ordinare din data de 29 aprilie consiliul judeţean a hotărât înfiinţarea unui post de neurochirurg şi a unui post de chirurg toracic, prin modificarea statului de funcţii al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc. S-a adoptat de asemenea în unanimitate hotărârea privind includerea în programul de electrificare a localităţilor mici a localităţilor Arvăţeni, Inlăceni şi Firtuşu, apoi s-a aprobat programul „Realizarea investiţiilor privind alimentarea cu energie electrică a localităţilor neelectrificate sau parţial neelectrificate din judeţul Harghita, în perioada 2011-2012”, prin care în localităţile Valea Lungă, Corund şi satul Şicasău (comuna Zetea) se vor extinde reţelele de energie electrică. Proiectul ordinii de zi a şedinţei a mai cuprins proiecte de hotărâre privind acordarea de ajutor financiar din fondul de rezervă bugetară, prevăzut în buget la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita, în valoare de 10.000 lei, pentru comuna Feliceni, judeţul Harghita, în vederea reparării şcolii generale cu predare pentru clasele I-IV, respectiv aprobarea Programului de cooperare al Consiliului Judeţean Harghita în vederea sprijinirii unor activităţi ale cultelor religioase, pe anul 2011.

„Am cuprins în bugetul judeţului contribuţia proprie aferentă a două proiecte cu finanţare europeană, astfel aducem din nou bani în judeţ”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, adăugând că „dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei consider că este foarte important aprobarea celor două noi posturi de medic în cadrul spitalului, deoarece am construit opt locuinţe de serviciu, din care numai două au fost ocupate până în prezent. Scopul nostru este atragerea de medici specialişti, astfel în acest an vom construi alte opt locuinţe de serviciu.”

Înainte de şedinţă, Borboly Csaba a vizitat clădirea în curs de reabilitare a şcolii din Zetea, care ar avea nevoie de fonduri guvernamentale pentru a putea fi finalizată. A fost prezent şi deputatul Antal István, care împreună cu prefectul Ladányi László Zsolt a participat la şedinţa consiliului judeţean. Demnitarii au promis că vor face demersuri în vederea alocării fondurilor necesare pentru finalizarea lucrărilor.

La şedinţa consiliului au participat şi localnicii interesaţi, având posibilitatea ca la finalul şedinţei să pună întrebări consilierilor. Printre altele au reclamat situaţia drumurilor comunale, reglementările privind amplasarea de panouri lângă drumuri şi nivelul apei din punctul local de colectare. Borboly Csaba a declarat că aceste probleme nu intră în sfera de competenţă a consiliului judeţean, dar vor încerca prin mijloacele aflate la dispoziţie să vină în ajutorul localnicilor.

„În Zetea există numeroase iniţiative şi cred că nu există probleme care nu ar putea fi soluţionate”, a declarat preşedintele.

Consiliul Judeţean Harghita participă în proiectele europene CLEAR şi RECULTIVATUR, fiind adoptate hotărârile în acest sens. Proiectul CLEAR vizează promovarea colaborării ţărilor din regiunea Sud-Estul Europei în vederea stimulării inovaţiilor, prin atragerea atenţiei asupra posibilităţilor existente în valorile culturale, care pot contribui la creşterea atractivităţii unei regiuni. Unul dintre cei zece parteneri va fi Consiliul Judeţean Harghita, a cărui parte din bugetul de 1.565.000 de euro este de 120.000 euro, contribuţia proprie a consiliului fiind de doar 2.400 de euro, iar restul sumei va fi asigurată din fonduri europene şi guvernamentale.

Scopul proiectului RECULTIVATUR este integrarea valorilor culturale religioase în practica de dezvoltare a centrelor urbane, reţelelor de localităţi şi zonelor rurale anexe acestora, prin care ar putea fi create noi locuri de muncă şi s-ar putea genera venituri – acest lucru fiind realizat prin înfiinţarea unui grup de specialişti. Prin proiect va avea loc un studiu internaţional, se va realiza o hartă a patrimoniului religios, se vor identifica grupurile ţintă şi se va elabora un ghid şi o metodologie inovativă: Modelul Turistic Religios Comun din Sud Estul Europei. Bugetul total al proiectului este de 3.020.000 euro, partea Consiliului Judeţean Harghita în rândul celor 12 parteneri este de 230.000 euro, iar contribuţia proprie este de numai 4.600 de euro. Amândouă proiecte au ca durată de implementare 36 de luni, în perioada 2011–2013.

   
POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774