Rezultate parțiale ale proiectului SEEMIG
(0 Votări)119 vizualizări
La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc în data de 11 februarie o întâlnire a reprezentaților României în proiectul SEEMIG. Din partea consiliului județean a fost prezent managerul de proiect Dobos Erika, Bodó Julianna din partea Universității Sapientia, Kiss Tamás de la Institutul de Studierea Minorităților Naționale din Cluj-Napoca, Barna Gergő din partea TransObjective Consulting Cluj-Napoca, respectiv expertul Oláh Sándor din partea grupului de lucru de comunicare antropologică din Miercurea-Ciuc.
Ultima actualizare: joi, 13 februarie 2014
Acest proiect a demarat ca o consecință a faptului că fenomenul migrației a luat în zilele noastre proporții tot mai mari și tot mai multe persoane se hotărăsc să plece în străinătate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în scopul asigurării unui trai decent. În regiunea noastră sunt puține acele persoane care nu sunt afectate, sau care pot avea o părere despre acest fenomen care îmbracă diferite forme (persoane plecate din familie, rude, prieteni sau cunoștințe). Scopul proiectului SEEMIG este acela de a colecta datele referitoare la fenomenul de migrație, analizarea acestor date și elaborarea unei propuneri cu privire la gestionarea lor. Totodată, reprezintă un scop și ca la diferitele niveluri ale factorilor decizionali (începând cu administrațiile locale și până la cel european) să se fie utilizate aceste baze de date, iar strategiile referitoare la fenomenul migrației să fie elaborate în concordanță cu acestea.
La întâlnirea de la Miercurea-Ciuc, proiectul SEEMIG a fost prezentat Dobos Erika și Kiss Tamás. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt opt țări din Europa de Sud-Est, iar ineditul este reprezentat de faptul că în procesul de elaborare al studiilor există o strânsă colaborare între institutele de cercetare și administrațiile locale. România este reprezentată în acest proiect de Consiliul Județean Harghita, Primăria Sfântu-Gheorghe și Institutul de Studierea Minorităților Naționale. Prezentările care au avut loc au surprins fenomenul migrației în rândul minorității maghiare atât din perspectivă istorică, cât și contemporană.
Oláh Sándor, expertul grupului de lucru de comunicare antropologică, în prezentarea sa intitulată Antecedentele migrației din Ținutul secuiesc a oferit informații cu privire la fenomenul migrației începând de la jumătatea secolului al XIX-lea și până la căderea regimului comunist. Acesta s-a bazat pe cercetările lui Venczel József care relevă faptul că secuii au început să migreze încă din secolul al XIX-lea și până la sfârșitul primului război mondial, cu precădere spre America și România. Principalele motive au fost cele economice, factorul major fiind reprezentat de sărăcie și nivelul ridicat al taxelor. După primul război mondial, 197 de mii de maghiari, mai ales din orașele mari, au migrat în Ungaria. În epoca socialistă s-a răspândit migrația în interiorul țării, mulți secui stabilindu-se în Banat sau în jurul Sătmarului. Finalul prezentării a zugrăvit și fenomenul migrației aferent perioadei 1987 și 1993, când mare parte a maghiarilor din Ardeal a migrat în Ungaria.
Kiss Tamás, a prezentat Migrația, demografia și piața forței de muncă în România – surprinzând aspectele ale fenomenului migrației în zilele noastre și bazându-se pe rezultatele recensământului populației din 2011, respectiv al cercetărilor efectuate în acest sens. Acesta a afirmat că este unic în istorie faptul că în momentul de față 3 milioane de cetățeni români trăiesc în străinătate. La nivelul țării, gradul migrației este cel mai scăzut în rândul populației din Ardeal, regiunile din sudul și estul țării fiind cele mai afectate de acest fenomen. Din Ardeal, cele mai multe persoane care migrează sunt înregistrate în Sălaj, Ardealul de Sud și Banat. Valul migrației din ultimii zece ani nu a afectat atât de puternic minoritatea maghiară, chiar dacă aceasta se află la periferie, din punct de vedere economic.
Bodó Júlianna a vorbit despre Migrație și dezvoltare, în timp ce Barna Gergő a prezentat aspecte cu privire la Disponibilitatea informațiilor, interpretarea datelor și tehnici de bază ale analizării acestora destinate angajaților din administrația publică. La final, reprezentanții instituțiilor invitate s-au putut familiariza cu datele referitoare la acest fenomen, respectiv au solicitat date care vor contribui la demersurile întreprinse de aceștia în acest sens. De asemenea, au fost prezenți reprezentanții Direcției Județene de Statistică Harghita, ai agenției de ocupare a forței de muncă, experți și cercetători de la Universitatea Sapientia, reprezentanți ai Centrului Educațional Soros, ai administrațiilor locale, respectiv directorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita.
Miercurea-Ciuc, 11 februarie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)119 vizualizări