În vizor situația actuală din Republica Moldova și Ucraina
La ședința grupului PPE care a avut loc în data de 2 aprilie la Bruxelles, au fost acceptate propunerile lui Borboly Csaba referitoare la apărarea drepturilor minoritare și incluse în proiectul acestuia care vizează situația minorității din Ucraina. Președintele Consiliului Județean Harghita în calitate de membru al grupului Partidului Popular European a dat citire scrisorii adresate Comitetului Regiunilor de către Congresul Autorităților Locale din Moldova. Propunerile cuprinse în documentul PPE au fost votate și de către Comitetul Regiunilor în ședința plenară care a avut loc în data de 3 aprilie.
Ultima actualizare: luni, 07 aprilie 2014
În alocuțiunea sa președintele consiliului județean a surprins două aspecte: situația de criză din Ucraina și care face referire la retragerea legii cu privire la limbile regionale. A solicitat ca din partea Europei să se ofere o mai mare importanță drepturilor minorităților etnice și lingvistice, punând accent pe situația rușilor, maghiarilor, românilor și polonezilor care trăiesc în Ucraina. Aceste aspecte au fost cuprinse în proiectul grupului PPE și care a devenit parte a rezoluției cadru. În cuprinsul documentului se precizează că viitorul Ucrainei trebuie să fie decis de cetățenii ucraineni, fără ca aceștia să fie presați din exterior. În continuare se atrage atenția guvernului Ucrainei ca să respecte drepturile minorităților trăitoare pe teritoriul ei în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Acordul de la Helsinki și Carta Europeană a Limbilor Regionale și Minoritare.
Borboly Csaba a dat citire mesajului autorităților din Republica Moldova
În debutul scrisorii se menționează importanța pe care o reprezintă pentru Republica Moldova procesul de integrare în Uniunea Europeană și posibilitatea oferită pentru desprinderea de regimul totalitar și pășirea pe calea schimbărilor democratice, modernizării și dezvoltării durabile. Procesul de aderare nu trebuie să fie doar o preocupare a guvernării centrale și presupune o implicare directă, deplină şi încă de la început a tuturor părţilor interesate: guvernul central, autorităţile locale şi regionale, precum şi a cetăţenii moldoveni.
În continuare se menționează eforturile considerabile depuse de Republica Moldova în vederea apropierii de Uniunea Europeană, modernizarea țării și asigurarea prosperității cetățenilor. Având în vedere și contextul politic actual din regiune se solicită urgentarea procesului de semnare a acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, monitorizarea desfăşurării procesului de descentralizare și aplicare a autonomiei și democrației locale. De asemenea, se menționează necesitatea dezvoltării unor programe de înfrăţire instituţională dintre autorităţile locale şi regionale din Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene, ce ar putea fi realizate sub egida Comitetului Regiunilor. În acest sens se solicită evaluarea posibilităţii de încheiere unui acord de cooperare între Comitetul Regiunilor şi Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, sau, iniţierea, într-o primă etapă, a unui plan de acţiune.
Borboly Csaba este membru permanent din octombrie 2012 al Comitetului Regiunilor şi în cadrul acestuia este ales în Comisia de protecţie a mediului, schimbări climatice şi politică energetică (ENVE) şi Educaţie, tineret şi cercetare (EDUC), iar la şedinţe participă în calitate de membru al Partidului Popular European. Mai multe despre activitatea lui Borboly Csaba în cadrul Comitetului Regiunilor puteți afla accesând link-ul : http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.
Miercurea-Ciuc, 3 aprilie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)76 vizualizări