Majoritatea votanților au ales munca cinstită și nu scandalul

(1 Votări)59 vizualizări

În cadrul unei conferințe de presă, în data de 3 noiembrie, s-au analizat rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale; au fost prezenți Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și președintele Consiliului Județean al UDMR din județul Harghita, Korodi Attila, ministrul mediului, Bende Sándor, președintele Organizației Teritoriale UDMR Gheorgheni, Bíró Barna Botond, președinte executiv al Organizației Teritoriale UDMR Odorhei, respectiv Laczkó-Albert Elemér, primarul localității Remetea, localitate care a înregistrat cea mai mare prezență la vot la nivelul județului Harghita. A fost prezent la conferință și senatorul UDMR Tánczos Barna.

În opinia lui Borboly Csaba la scrutinul desfășurat la finalul acestei săptămâni, oamenii din  județul Harghita au votat munca susținută și depusă în scopul cooperării și rezultatelor obținute în urma acesteia și nu au stat de partea retoricii militante. Acesta a mai adăugat că votanții au fost împotriva politicii lui Izsák Balázs (președintele Consiliului Național Secuiesc care a susținut candidatul PPMT).
„Cetățenii pot face diferența, pot vedea dincolo de aparențe și nu au nevoie de aventuri politice sau de circurile provocate de protagoniști manifestărilor de acest gen. Desigur că rolul și locul lui Izsák Balázs sunt bine definite în activitatea de mobilizare a populației, însă aceste activități nu înlocuiesc munca zilnică depusă în administrațiile locale. Oamenii au nevoie de locuri de muncă, trebuie să dezvoltăm satele, acestea fiind lucrurile pe care trebuie să le facă administrațiile locale”, a afirmat Borboly Csaba.
În opinia președintelui consiliului județean oamenii sunt ținuți departe de urne de scandalul politic, iar maghiarii sunt ținuți departe, mai ales de scandalul maghiaro-maghiar.
„Oamenii constată eforturile depuse în sensul schimbării, politica bazată pe dialogul imperturbabil și rezultatele palpabile obținute în localitățile noastre. Acesta este și motivul pentru care locuitorii pun preț pe cuvântul reprezentanți locali și ai cultelor, cărora le mulțumesc pe această cale pentru sprijin”, a completat Borboly Csaba.
Și a mai adăugat faptul că fiecare al patrulea vot exprimat în județul Harghita, s-a dat în favoarea lui Kelemen Hunor, iar maghiarimea din județul Harghita l-a votat peste media națională pe reprezentantul Uniunii.
În opinia președintelui consiliului județean trebuie conștientizată și necesitatea colaborării, pentru anul electoral 2016 fiind nevoie de noi demersuri în acest sens, completând că aceasta este o problemă de politică națională.
„UDMR-ul trebuie să recupereze voturile pierdute. Jumătate din maghiari nu au mers la vot. Așteptările minime trebuie să se claseze în jur de 6,5%, în concordanță cu raportul etnic. Acesta trebuie să fie scopul alegerilor din 2016, ocazie cu care va trebui să recuperăm și pierderile pe care le-am înregistrat la alegerile din anul 2012, respectiv la precedentele alegeri locale”, a afirmat Borboly Csaba.
Președintele consiliului județean a propus efectuarea unui studiu care să verifice motivele pentru care nu s-au prezentat la urne maghiarii. Pe baza rezultatelor acestui studiu se vor putea face pași concreți în vederea rezolvării acestor aspecte. În ceea ce privește care este candidatul care trebuie susținut în cel de-al doilea tur de scrutin, Borboly Csaba este de părere că trebuie hotărât mai întâi dacă maghiarimea vrea să se afle la guvernare, sau în opoziție.
Ministrul Korodi Attila a evaluat rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor și în calitatea de deputat al Ciucului de Jos. A ținut să îi mulțumească președintelui UDMR Kelemen Hunor pentru că și-a asumat participarea la aceste alegeri, dar și celor care activează în cadrul organizațiilor teritoriale, respectiv voluntarilor. Totodată, acesta a afirmat că este nevoie ca în cursul anului 2015 UDMR să ofere răspunsuri care să faciliteze o imagine clară oamenilor în ceea ce privește pașii efectuați de Uniune, acest lucru fiind valabil și la nivelul organizației din Miercurea-Ciuc.
„Rezultatele alegerilor ne demonstrează că avem pe ce să ne bazăm, să construim, însă mai există votanți care ne critică. Și în cazul acestora trebuie să găsim calea potrivită”, a afirmat ministrul.
În ceea ce privește susținerea în cel de-al doilea tur de scrutin, Korodi Attila a afirmat că ambii candidați au trăsături pozitive și negative, însă pentru maghiarime nici unul nu este ideal. În ceea ce privește această chestiune, UDMR va lua o poziție oficială după întrunirea care va avea loc joi.
Bíró Barna Botond, directorul executiv al Organizației Teritoriale UDMR Odorhei este de părere că alegerile de duminică au demonstrat că UDMR-ul își face bine treaba. A ținut să mulțumească votanților și persoanelor care au lucrat în campania electorală și a completat că și în urma deciziilor de joi, în cel de-al doilea tur de scrutin, se va acționa cu toate forțele.
Bende Sándor, președintele Organizației Teritoriale UDMR Gheorgheni a afirmat că s-a demonstrat din nou că UDMR merge într-o direcție bună și că munca depusă este una eficientă, care dă rezultate.
„Rezultatele obținute ne arată faptul că primarii noștri au o activitate foarte bună și reușesc să obțină rezultate peste așteptări. Conducătorii localităților au demonstrat că pe lângă faptul că pot duce o campanie electorală și pot munci, deopotrivă. Remetea este localitatea cu cea mai bună prezență la vot din județ – 62%. Desigur există și probleme, pe care este necesar a le rezolva până în 2016”, a afirmat Bende Sándor.
Laczkó-Albert Elemér, primarul din Remetea le-a mulțumit celor din localitate pentru prezența în număr mare la urne și și-a exprimat speranța că acest drum va fi continuat.

 

Miercurea-Ciuc, 3 noiembrie 2014

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774