Începând din acest an, Consiliul Judeţean Harghita oferă posibilitatea elevilor/studenţilor, ca în calitate de practicanţi, să ia parte la activitatea zilnică a consiliului, respectiv a instituţiilor subordonate. Scopul programului este acela de a face cunoscut, în rândul participanţilor, modul de funcţionare al consiliului judeţean şi de obţinere a unei perspective directe asupra noţiunii de administraţie publică şi a sistemului instituţional.
Ultima actualizare: vineri, 01 martie 2013
Printre alte activităţi, practicanţii se pot implica activ în organizarea activităţilor şi evenimentelor Consiliului Judeţean Harghita şi a instituţiilor subordonate, în procesul de scriere a proiectelor, întocmirea chestionarelor, a scrisorilor oficiale, rapoartelor, proceselor verbale, anunţuri, invitaţii, derularea programelor sportive, etc.
Preşedintele consiliului judeţean, Borboly Csaba, în cursul acestei săptămâni, a prezentat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, instituţia pe care o conduce, activitatea multiplă a acesteia, respectiv programul de stagiatură.
„Am constatat faptul că deşi cumulat cu instituţiile subordonate, avem în jur de trei mii de angajaţi, după atragerea a numeroase fonduri europene, punerea în aplicare a acestor proiecte necesită suplimentarea personalului angajat. De cele mai multe ori există o lipsă de personal calificat pentru activităţile de cheltuire eficientă a fondurilor europene. Activităţile noastre tot mai diversificate necesită mult mai mult personal angajat, astfel angajam continuu tineri cărora le oferim oportunităţi de dezvoltare a unei cariere”, a spus preşedintele consiliului judeţean. Acesta a mai spus că programul de stagiatură a fost lansat pentru ca a veni în ajutorul tinerilor absolvenţi în sensul acumulării de experienţă.
La programul de stagiatură al Consiliului Judeţean Harghita şi al instituţiilor subordonate acestuia, pot participa 44 de tineri. Sunt aşteptaţi de asemenea şi tinerii din alte oraşe şi centre universitare, promovarea acestui program fiind în curs de desfăşurare.
Miercurea-Ciuc, 28 februarie 2013