Peste un an, județul Harghita va fi unul dintre cele mai informatizate județe din țară
În primele două zile ale lunii aprilie au avut loc la sediul consiliului județean din Miercurea-Ciuc, consultări profesionale în cadrul proiectelor E-guvernare, la care au participat liderul proiectului – Consiliul Județean Harghita și reprezentanții administrațiilor locale implicate.
Ultima actualizare: miercuri, 08 aprilie 2015
După cum v-am mai informat, scopul general al proiectului cu finanțare europeană din cadrul Programului Operativ Sectorial este implementarea sistemelor informatice în cadrul instituțiilor publice, creșterea eficienței instituționale, procese administrative și decizionale mai rapide. În cadrul proiectului național, județul Harghita a câștigat trei proiecte prin implementarea cărora sistemul informatic județean se va reînnoi complet, crearea unui nou sistem integrat care se va actualiza în mod automat.
Cele trei proiecte au fost înaintate în cursul anului 2013, coordonatorul celor 45 de primării înscrise în proiect fiind Consiliul Județean Harghita. Localitățile care au aplicat în cadrul proiectului au fost alese în așa fel încât dacă una dintre acestea nu este selectată în toate cele trei proiecte, să se poată dezvolta un sistem județean. Primăriile au la dispoziție o lună de zile pentru elaborarea propunerilor și solicitarea cu privire la noul sistem informatic.
„Peste un an județul Harghita va fi unul dintre cele mai informatizate județe din țară, se va crea o bază de date comună care va ușura semnificativ viața noastră cotidiană”, a afirmat Miklós Ervin, conducătorul tehnic al proiectului.
Cu ajutorul noului sistem care va înlesni colaborarea dintre instituții, procesele birocratice vor fi mai rapide, se vor putea încărca noi informații în bazele de date cu privire la taxe și agricultură, respectiv se vor putea face verificări și emite chitanțe în situațiile în care persoanele nu se pot deplasa la sediul primăriei.
Miercurea-Ciuc, 2 aprilie 2015
[ Știri generale ]
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)73 vizualizări