Borboly Csaba a semnat contractul de finanțare ale proiectelor de e-guvernare
Odată cu câștigarea de către Consiliul Județean Harghita și de către administrațiile locale a celor trei proiecte de e-guvernare se vor simplifica procedurile de relaționare ale cetățeanului instituțiile statului. Contractul de finanțare a celui de-al doilea și al treilea proiect a fost semnat de către președintele Consiliului Județean Harghita în data de 27 ianuarie 2014, în timp ce primul s-a semnat în cursul lunii decembrie, anul trecut. Documentele au fost semnate la București de către președintele Consiliului Județean Harghita și de către Bebe-Viorel Ionică, secretar de stat din cadrul Ministerului pentru Societate Informațională.
Ultima actualizare: miercuri, 29 ianuarie 2014
„Valoare fiecărui proiect în parte este de 1,5 milioane de euro și se vor pune la dispoziția cetățenilor 12 servicii publice on-line care vor facilita, printre altele, accesul persoanelor la solicitarea autorizațiilor de construcții, plata taxelor, depunerea proiectelor și va ușura gestiunea registrului agricol printr-un sistem informatic elaborat în acest sens. Se dorește astfel reducerea barierelor administrative birocratice şi uşurarea accesului la informaţiile şi serviciile publice. Se speră de asemenea ca numărul proiectelor depuse în cadrul concursurilor de proiecte va crește, având în vedere faptul că nu vor mai trebui întocmite teancuri întregi de hârtii”, a afirmat președintele consiliului județean.
În anii care au trecut consiliul județean a derulat un alt proiect european denumit Realizarea și implementarea unui sistem complex e-guvernare la Consiliul Județean Harghita, a cărui valoare totală a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro. Acesta va fi întregit de cele trei proiecte câștigate în colaborare cu administrațiile locale din județul Harghita și astfel va fi înlesnită colaborarea dintre instituții și accelerarea proceselor birocratice.
Obiectivul general al proiectelor finanțate din bani europeni prin intermediul Programului Operațional Sectorial este acela de creșterea eficienței serviciilor administrative, simplificarea accesului cetățenilor la informații publice și creșterea nivelului de securitate al datelor. Programul trebuie să fie implementat în termen de 18 luni de la semnarea contractului, deci mijlocul anului 2015, practic fiind vorba, în primul rând, de achiziționarea echipamentelor și implementarea rețelei de calculatoare.
Proiectele au fost depuse anul trecut și au avut ca participanți Consiliul Județean Harghita și câte 15 administrații publice locale, alese din toate părțile județului, pentru ca în cazul în care vreunul dintre proiecte ar fi fost respins să existe șanse pentru dezvoltarea unui sistem unitar care să cuprindă localități din toate regiunile județului.
Administrațiile locale participante:
Primul proiect: Cârța, Sândominic, Sâncrăieni, Frumoasa, Ciumani, Ditrău, Lăzarea, Tulgheș, Lunca de Jos, Praid, Cristuru-Secuiesc, Odorheiu-Secuiesc, Vlăhița, Voșlăbeni, Zetea.
Al doilea proiect: Borsec, Mugeni, Sânmartin, Sântimbru, Tomești, Ciceu, Păuleni-Ciuc, Lupeni, Corbu, Gheorgheni, Suseni, Corund, Lueta, Toplița, Dealu.
Al treilea proiect: Dănești, Sânsimion, Mihăileni, Atid, Brădești, Gălăuțaș, Joseni, Remetea, Lunca de Sus, Siculeni, Satu Mare, Sărmaș, Șimonești, Avrămești, Tușnad.
Miercurea-Ciuc, 27 ianuarie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)75 vizualizări