Replici la criticile privind volumul „Istoria secuilor”

( Votări)63 vizualizări
În legătură cu atacurile/acuzele împotriva volumului „Istoria secuilor” declanşate în ultimele zile de către ziarul „Adevărul”, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a trimis o replică cotidianului sus-amintit, precum şi replica istoricului Hermann Gusztáv Mihály, redactorul principal al cărţii, care a răspuns la criticile istoricului Marius Diaconescu („Mit şi manipulare în conştiinţa secuilor prin manualul de istorie a secuilor” – revista Historia; citat de ziarul „Adevărul”).
 Borboly Csaba scrie că ziarul „Adevărul” manipulează opinia publică în mod intenţionat, pe baza unei traduceri greşite, neprofesionale, care circulă pe internet, dar nu a fost aprobată de către editorii cărţii, deci este o traducere neoficială. Preşedintele a subliniat că există planul editării în limba română a acestui volum.
„Acuzele apărute în articolele din data de 14, 15, 18 şi 19 martie, semnate de Oana Crăciun şi Ciprian Stoleru, sunt formulate pe baza acestei traduceri neoficiale, incerte, deci greu de verificat. Afirmaţiile apărute în articolele lansate împotriva volumului sunt tendenţioase, probabil cu intenţia de a izbucni un scandal. Istoria secuilor nu este scrisă din Budapesta, cum afirmă titlul articolului apărut în data de 18 martie 2013 în ziarul dumneavoastră. Lectorul dr. Pál-Antal Sándor trăieşte în municipiul Târgu-Mureş, este originar din Ciuc, a făcut cercetări istorice la arhivele din Târgu-Mureş, iar în anul 2010 a fost ales membru extern al Academiei Ştiinţifice Maghiare”, scrie preşedintele adăugând faptul că dr. Hermann Gusztáv Mihály este lector universitar, al cărui principală direcţie de cercetare este istoria secuimii în epoca modernă, cu precădere în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Printre altele, dl. Hermann a publicat volumul „Secuii. Istorie – cultură – identitate” (Editura Pro-Print, Miercurea-Ciuc, 2009. 320 p, ISBN 978-973-8468-99-3, în limba română).
Preşedintele consiliului judeţean a afirmat că interpretarea evenimentelor, punctele de vedere formulate la adresa unor personalităţi istorice pot fi diferite, mai ales în contextul istoriografiei române şi a celei maghiare. Borboly, în repetate rânduri, a declarat că istoricii care au participat la elaborarea volumului „Istoria secuilor” sunt dispuşi să participe la dezbaterea în cadrul unor conferinţe, mese rotunde cu caracter ştiinţific, pentru a lămuri toate observaţiile formulate de istorici români vizavi de cele cuprinse în volumul „Istoria secuimii”. Cu această temă, Consiliul Judeţean Harghita este dispus să organizeze o conferinţă cu participarea istoricilor români şi maghiari la Miercurea-Ciuc. Preşedintele consiliului judeţean lansează şi pe această cale invitaţia de a elabora împreună o carte care să trateze istoria comună a maghiarilor şi românilor din zonă şi acolo unde sunt două opinii diferite, să se prezinte fiecare în parte, cum au făcut francezii şi germanii în cartea lor comună de istorie.
 
Miercurea-Ciuc, 23 martie 2013
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774