Unul dintre punctele ordinii de zi a fost sprijinirea localităților din zona Ciucul de Sus
În data de 24 martie a avut loc în localitatea Mădăraș ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita. Alegerea locației a fost motivată de către președintele consiliului județean, Borboly Csaba prin faptul că prin această modalitate instituția poate cunoaște probleme cu care se confruntă localitățile județului chiar la fața locului. Un alt motiv pentru care a fost aleasă această locație a fost susținerea finalizării lucrărilor la stația de epurare de la Mădăraș, care au fost inițiate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Felcsík.
Ultima actualizare: miercuri, 26 martie 2014
Această asociere cuprinde cinci localități, și anume Sândominic, Tomești, Cârța, Dănești și Mădăraș, scopul înființării acesteia fiind construirea unei stații comune de epurare. Lucrările a căror valoare se ridică la mai mult de cinci milioane de lei, au demarat în anul 2011, stadiul de finalizare al stației fiind de 82 la sută. Momentan lucrările s-au sistat deoarece datoriile acumulate către executantul lucrărilor se ridică la 928 mii lei. De altfel, cu ocazia vizitei pe care președintele consiliului județean Borboly Csaba a efectuat-o împreună cu primarii localităților vizate, la fața locului s-a precizat faptul că lucrările ar putea fi finalizate în aproximativ două, trei luni. Stația de epurare ar deservi mai mult de cinci mii de gospodării, iar pentru ca lucrările să poată fi finalizate este nevoie de plata restanțelor și de încă pe atâția bani. Președintele consiliului județean i-a asigurat pe cei implicați de susținerea sa, iar soluția se dorește a fi găsită prin plata acestei sume din fondul de rezervă aflat la dispoziția consiliului județean. Decizia cu privire la această situație va fi luată în cadrul unei ședințe extraordinare. Consilierul județean Szentes Antal a afirmat că există voință în acest sens din partea membrilor consiliului județean, iar în prima parte a lunii aprilie ar putea fi posibilă alocarea acestei sume.
Ședința de consiliul județean a avut loc în casa de cultură și în cadrul acesteia s-au alocat fonduri pentru diferitele programe demarate: pentru îngrijirea la domiciliu 400 mii lei, pentru continuarea activităților de asistență socială din localitățile izolate 50 mii lei, tot 50 mii lei pentru colaborarea cu organizațiilor care se ocupă cu persoanele cu dizabilități, 35 de mii pentru parteneriatul cu asociațiile pensionarilor. Pentru reprezentarea şi promovarea judeţului Harghita pe lângă instituţiile Uniunii Europene şi Adunarea Regiunilor Europene s-a alocat suma de 69 de mii de lei, iar pentru promovarea turismului și a turismului cultural județean suma de 100 mii lei. Se dorește punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare turistică a județului Harghita, cuprinderea regiunii în circuitul turistic național și internațional, respectiv participarea la expoziții de profil.
S-a aprobat și strategia de asistență socială a județului Harghita pentru perioada 2014-2018, iar scopul acesteia este promovarea şi respectarea drepturilor tuturor copiilor, ale persoanelor cu handicap, persoanelor vârstnice aflate în dificultate şi a altor categorii de persoane/familii aflate în situaţii de risc de excluziune socială, din judeţul Harghita. Pregătirea strategiei a fost precedată de o serie de consultări care s-a întins pe perioada a jumătate de an și s-a adresat tuturor celor implicați: administrații locale, organizații civile și instituții implicate ale statului și a fost întocmită de Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, instituție subordonată consiliului județean. Printre rezultatele așteptate se numără: gestionarea eficientă a problemelor cu care se confruntă minorii și utilizarea mai bună a resurselor umane, creșterea numărului centrelor de zi, reducerea abandonului copiilor în spitale, îmbunătățirea calității serviciilor sociale, ajutarea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție și a persoanelor cu dizabilități, în scopul unui progres profesional și social. Pentru punerea în aplicare a strategiei se dorește obținerea de fonduri de la bugetele de stat, județene și locale, dar și a fondurilor provenite din proiecte și donații. Mai multe studii au arătat faptul că sistemul de servicii sociale din județul Harghita se află pe un loc fruntaș în țară și ne dorim să păstrăm și să consolidăm această poziție.
Consilierii județeni au adoptat și documentația care face referire la construirea podului peste Olt din localitatea Ciceu. Acest pod se află într-o stare precară, prezintă pericol de accidentare și reprezintă o problemă veche pentru circulația localnicilor. Consiliul județean a pregătit planul pentru noul pod, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 1,598 milioane lei. După adoptarea hotărârii poate fi demarată procedura de achiziție a lucrărilor.
Miercurea-Ciuc, 24 martie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)48 vizualizări