S-a aprobat proiectul de aviz prezentat de Borboly Csaba la Bruxelles

Mai multe oportunități pentru universitățile regionale și minoritare

(0 Votări)64 vizualizări

La cea de-a 105-a ședință plenară a Comitetului Regiunilor care a avut loc la Bruxelles, Borboly Csaba a vorbit despre instituții de învățământ superior care să ofere calificare în limba minorităților, elaborarea programelor destinate dezvoltării specifice ale regiunilor, importanța mobilității în ambele sensuri. Președintele Consiliului Județean Harghita a prezentat, în calitate de raportor, proiectul de aviz intitulat Învățământul superior european în lume, proiect care a fost votat în unanimitate. Documentul preliminar a fost trimis la comisia de specialitate pe probleme de învățământ în data de 17 octombrie, iar în data de 13 noiembrie, a fost prezentat în cadrul Comisiei de Educaţie, tineret şi cercetare (EDUC), unde a fost aprobat în unanimitate. 

La începutul ședinței plenare, președintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, atrăgând atenția statelor membre în primul rând, iar în al doilea rând dându-i replica președintelui grupului Partidului Popular European Michael Schneider, a spus că este important ca în procesul de elaborare al acordurilor de parteneriat să fie consultate administrațiile locale și regionale. Președintele comisiei a semnalat faptul că a primit numeroase sesizări care îl determină să nu-și exprime părerea public cu privire la aceste state, însă a ținut să afirme faptul că „sunt atenționate statele membre pentru a implica administrațiile locale și regionale”.
În discursul de joi, Borboly Csaba a spus că în elaborarea proiectului de aviz a reprezentat un avantaj faptul că este reprezentantul unei regiuni multilingve, unde învățământul superior în limba minorităților are un trecut de doar câteva zeci de ani. Redactarea propunerii de aviz a fost precedată de: consultări regionale, cu participarea reprezentanților instituțiilor de învățământ superior din România, cu experți ai instituțiilor Uniunii Europene la Bruxelles, cu responsabilii Comisiei Europene pe temă învățământului superior, respectiv discuții cu reprezentanții președinției lituaniene a UE pe tema învățământului.
„Strategia Europa 2020 acordă o importanță deosebită internaționalizării învățământului superior, acesta fiind și motivul pentru care încurajează elaborarea de strategii în acest sens. Consider că astfel se poate da un răspuns prin intermediul parteneriatelor din domeniul învățământului superior, provocărilor globalizării europene, iar acestea ar putea contribui la creșterea capacității de cercetare și educație și astfel universitățile pot deveni agenți ai transferului de cunoștințe”, a afirmat președintele consiliului județean.
Proiectul de aviz recomandă ca statele membre să elaboreze programe care să contribuie la internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior regionale și ale minorităților, aflate într-o situație specifică. Prin intermediul unor astfel de programe se poate atrage atenția asupra caracterului bidirecțional al mobilității, astfel ca aceasta să corespundă regiunii-gazdă. Proiectul de aviz subliniază că în Europa multilingvă și multinațională instituțiile de învățământ superior pot avea un rol deosebit, deoarece pot oferi oportunități de instruire în mai multe limbi – incluzând aici și limba minorităților. În aceste medii multiculturale, studenții se pot familiariza cu cel puțin două limbi europene, ceea ce poate face ca aceste instituții să fie puncte de atracție în cadrul mobilității internaționale a studenților. Prin urmare subliniază importanța competențelor lingvistice din punct de vedere al eforturilor de internaționalizare a învățământului superior. Totodată se propune administrațiilor locale și regionale să-și asume un rol în acest sens și să fie deschise la cererile de parteneriat.
Comitetul Regiunilor consideră că diseminarea bunelor practici și a soluțiilor globale ale sistemului de învățământ superior european în țările vecine și în țările candidate la aderare oferă multe oportunități, întrucât astfel se poate garanta mobilitatea studenților din aceste țări spre Europa, iar șansele Europei cresc în competiția pentru talente.
Președintele consiliului județean a ținut să mulțumească expertului Csák László (care a fost prezent la ședința plenară de joi) pentru ajutorul oferit în procesul de redactare al proiectului de aviz, respectiv pentru sprijinul acordat de către Comitetul Regiunilor și grupul partidului popular; totodată a subliniat disponibilitatea de compromis a grupului socialist în domeniul limbilor minorităților și a regiunilor rurale.
Adoptarea propunerii are o dublă semnificație: atrage atenția asupra importanței instituțiilor de învățământ superior regionale – spre exemplu Universitatea Sapientia – ca studenții acestora să aibă aceleași oportunități ca și studenți universităților prestigioase. În continuare atenția instituțiilor Uniunii Europene se îndreaptă asupra minorităților naționale. Este importantă adoptarea acestui document, deoarece în trecut propunerile referitoare la minorități au fost respinse, aceasta fiind prima propunere adoptată în unanimitate de către comisia de specialitate.
„Totuși cel mai important lucru este acela că în mod clar și inevitabil, instituțiile de învățământ superior regionale și ale minorităților au intrat în văzut Comitetului Regiunilor și astfel au devenit parte a politicii Uniunii Europene. Acum este rândul instituțiilor de învățământ de a se folosi de oportunitatea care li se oferă”, a afirmat Csák László.
Borboly Csaba este membru permanent din octombrie 2012 al Comitetului Regiunilor şi în cadrul acestuia este ales în Comisia de protecţie a mediului, schimbări climatice şi politică energetică (ENVE) şi Educaţie, tineret şi cercetare (EDUC), iar la şedinţe participă în calitate de membru al Partidului Popular European. În data de 16 septembrie, la cea de a 19-a ședință de comisie a fost ales în funcția de raportor pe tema Învățământului superior european în lume.
Despre activitatea președintelui consiliului județean în cadrul CoR, respectiv despre proiectele de aviz puteți afla mai multe informații pe pagina http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.


Bruxelles, 31 ianuarie 2014

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774