Sâmbătă, 19 iulie, între orele 8,00 - 14,00, în spațiul dintre coloanele consiliului județean, în organizarea Camerei Agricole Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, va avea loc Târgul produselor tradiționale locale.
Ultima actualizare: vineri, 18 iulie 2014
Consiliul județean își dorește în acest fel să vină în ajutorul producătorilor și a cumpărătorilor pentru ca aceștia să poată achiziționa cu regularitate produse locale sănătoase. Aceste produse sunt foarte căutate, târgul adunând un număr mare de persoane.
Oferta târgului este bogată și se pot achiziționa, printre altele: produse din carne, lactate, miere, pâine de casă, produse de panificație, prăjituri de casă, ouă, gemuri, siropuri, sucuri de fructe, legume, fructe și produse artizanale.
Miercurea-Ciuc, 17 iulie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)30 vizualizări