Se reabilitează cinci secţii de spital în Miercurea-Ciuc

( Votări)131 vizualizări

În curând va exista posibilitatea naşterii în apă şi naşterii asistată de tată în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, în urma reabilitării secţiei de obstetrică fiind pus la dispoziţia mamelor un spaţiu separat.

Pe lângă secţia de obstetrică şi ginecologie, vor fi reabilitate în următorii şaizeci de zile secţiile de neonatalogie, gastroenterologie, urologie, precum şi secţia de urgenţe. La demararea lucrărilor în data de 2 noiembrie au fost prezenţi Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Demeter Ferenc, managerul spitalului şi Vitos Attila, director medical. În opinia lui Borboly Csaba, după finalizarea lucrărilor de reabilitare va exista posibilitatea unei diagnostizări şi tratament mai rapid.

„Secţia de obstetrică din Miercurea-Ciuc are o reputaţie proastă din cauza condiţiilor existente, însă această situaţie se va schimba după finalizarea lucrărilor de reabilitare, aşa că am încredere în faptul că pe viitor mamele care s-au deplasat în alte oraşe vor alege secţia de obstetrică din spitalul judeţean. Reabilitarea spitalului este rezultatul strategiei consiliului judeţean, deoarece tratăm cu prioritate îmbunătăţirea serviciilor medicale oferite de instituţia din Miercurea-Ciuc şi în acest sens am încercat să găsim parteneri. Un bun partener al nostru a fost Cseke Attila, fostul ministru al sănătăţii din partea UDMR, căruia i-am prezentat spitalul şi am reuşit să-l convingem că este necesară finanţarea acestuia. Astfel o parte din costuri este finanţată prin Ministerul Sănătăţii, iar restul sumei este alocată din bugetul judeţului”, a accentuat în cuvintele sale preşedintele consiliului judeţean.

Borboly Csaba a adăugat: în curând în spitalul judeţean va exista una dintre cele mai calificate servicii de urgenţă din judeţ, iar prin îmbunătăţirea condiţiilor vor fi angajaţi noi medici de specialitate. Preşedintele consiliului judeţean a relatat că prin procedura de achiziţie publică au creat condiţii puternice de competitivitate ca astfel „să fie executate lucrări de calitate la preţ cât mai redus”. În procedura de licitaţie au participat unsprezece firme, astfel contractul de execuţie a fost semnat la aproximativ jumătate faţă de costurile estimate de proiectant, astfel autoritatea judeţeană face economii pe care le va utiliza pentru alte dezvoltări ale spitalului.

„Reabilitarea secţiilor nu este o simplă lucrare. Procedura s-a demarat prin includerea şefilor de secţie şi al directorului medical, ca astfel, împreună cu proiectantul să fie modificată structura secţiilor, rezultând că acestea vor fi nu numai mai confortabile, ci şi mai funcţionale, activitatea fiind derulată într-un mediu mai frumos, nou, într-o structură bine gândită”, a relatat Vitos Attila, directorul medical al spitalului.

Conform celor afirmate, a devenit posibilă amenajarea de spaţii necesare pentru profilul diferitelor secţii, astfel condiţiile de muncă se vor îmbunătăţi şi din punct de vedere profesional. Vor fi reamenajate saloanele, va fi scăzută numărul paturilor dintr-o cameră, vor fi amenajate băi separate, va fi reabilitată tâmplărie şi pardoseala. În urma lucrărilor de reabilitare condiţiile de muncă ale personalului vor fi schimbate în mod semnificativ, spaţiile devenind mai confortabile, fiind de asemenea rezolvată şi problema vestiarelor. Cele mai semnificative schimbări vor avea loc în secţia de obstetrică şi ginecologie, respectiv la urgenţă, în cadrul căreia se va amenaja un cabinet de stomatologie.

Schimbările structurale şi infrastructurale, respectiv modernizarea dotărilor este  necesară pentru ca spitalul judeţean să poată îndeplini condiţiile impuse de sistemul de clasificare a spitalelor judeţene stabilite pentru clasa a III-a. În vederea îndeplinirii criteriilor este nevoie în special de reabilitarea compartimentului de înregistrare a pacienţilor şi a secţiilor de ginecologie, neonatalogie,  urologie şi gastroenterologie. Valoarea totală a investiţiei necesare este de 2 708 672,86 lei. O parte din această sumă, respectiv 1 648 000 lei a putut fi asigurată de consiliul judeţean prin intervenţia fostului ministru al sănătăţii, Cseke Attila, iar restul sumei, 1 060 672,86 lei a fost alocată din bugetul Consiliului Judeţean Harghita.

Lucrările de reabilitare trebuie finalizate cel târziu până în luna ianuarie 2012 şi este necesar ca pe durata execuţiei să fie avută în vedere funcţionarea celorlalte secţii, precum şi tratamentul corespunzător al pacienţilor. Spre deosebire de celelalte secţii, unde vor avea loc doar lucrări de reabilitare, în cazul secţiei de urgenţă şi obstetrică vor fi executate şi lucrări de extindere. În acest sens este necesar ca executantul lucrărilor să se conformeze graficului de execuţie cu termenele scurte. Directorul medical Vitos Attila a declarat că, în durata lucrărilor, secţiile implicate vor funcţiona cu un număr redus de personal, vor fi puse la dispoziţia secţiilor mai mici spaţii din cadrul secţiilor mai mari, aflate la acelaşi etaj. În cazul secţiei de obstetrică va fi utilizată în mod alternativ coridorul lung şi cel scurt şi va funcţiona cu 24 de paturi în loc de 35, însă acest număr va fi suficient, deoarece în această perioadă a anului numărul naşterilor este mai scăzut. Obstetrica se va mişca împreună cu secţia de neonatalogie, cel din urmă fiind extins cu o aripă construită deasupra secţiilor ambulatorii recent reabilitate. În cazul compartimentului de înregistrare a pacienţilor lucrările de reabilitare vor fi precedate de lucrări de extindere. Deasupra rampei pentru maşini vor fi construite vestiare pentru personalul spitalului, iar lângă rampă se va construi o sală de aşteptare şi spaţiu pentru dezinfectare. Lucrările exterioare vor fi urmate de lucrări interioare, astfel funcţionarea ambulatoriilor fiind organizată în aşa fel, încât acesta să desărcineze în paralel şi funcţionarea urgenţei, în timp ce partea clădirii supusă lucrărilor de reabilitare va fi un şantier de lucru izolat.

În vederea evitării eventualelor încurcături, activitatea de ambulanţă va fi mutată la secţiile de specialitate. Mutând dotările diferitelor cabinete de specialitate vor fi amenajate cabinete separate pentru pacienţii ambulatorii, astfel cabinetul de urologie va fi mutată la secţia de urologie, ginecologia la secţia de ginecologie etc. Desigur planul de acţiune va suferi modificări, conducerea spitalului va avea un contact permanent cu firma de execuţie în vederea evitării tuturor problemelor. În cazul lucrărilor interioare, termenul de execuţie poate fi prelungit cu cinci zile, deoarece acestea vor fi demarate în data de 6 noiembrie. Acest lucru poate afecta termenele finale, însă numai în cadrul termenului de execuţie al lucrărilor, a accentuat Vitos Attila.

   
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774