Președintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Mirela Matichescu a vizitat județul Harghita, marți, 4 august la invitaţia deputatului harghitean Moldován József. Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba s-a întâlnit cu Mirela Matichescu la Borzont, în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia inaugurării unei noi investiţii de electrificare al Consiliului Judeţean Harghita. Preşedintele CJ Harghita a atras atenția reprezentantului ministerului asupra celor trei proiecte majore de dezvoltare a turismului în județ. În documentele înmânate Borboly Csaba cere ca la elaborarea politicilor de sprijinire a activităţilor turistice să fie luată în seamă şi infrastructura turistică din judeţ.
Ultima actualizare: marţi, 11 august 2015
Pe lângă reabilitarea stațiunii Sóskút din Cristuru-Secuiesc și proiectul inițiat de Consiliul Județean Harghita pentru dezvoltarea zonei montane Munții Harghita, președintele consiliului judeţean a atras atenția asupra necesității finalizării grabnice a centrului wellness din Borsec. Consiliul județean nu a reușit încă să găsească temei legal pentru finanțare directă, dar a votat a hotărâre prin care suplimentează cu aproape 400 mii de lei bugetul Primăriei Oraşului Borsec, bani din care se pot conserva construcţiile începute, dar pentru finalizarea investiţiei ar fi nevoie de 17 milioane de lei.
Borboly Csaba și-a exprimat speranța că orașul Borsec cu această dată va fi mai aproape de reînceperea lucrărilor. Așa cum a spus președintele consiliului judeţean la Borzont, este rentabil investirea în turismul din județul Harghita, nu numai pentru că este în beneficiul localnicilor, dar și pentru că reprezintă un mijloc de venit semnificativ pentru bugetul public.
Miercurea-Ciuc, 5 august 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)48 vizualizări