Eveniment organizat în cadrul Programului de sprijinire a activității familiilor din județul Harghita
Consiliul Județean Harghita se implică activ în activitățile care au ca scop sprijinirea familiilor din județ. În acest sens anual se organizează concursuri de proiecte menite a sprijini aceste activități, instituția făcând apel către toate asociațiile care desfășoară astfel de activitate.
Ultima actualizare: miercuri, 09 august 2017
Ca parte a programului destinat familiilor, în perioada 5-6 august a avut loc la Bălan prima ediție a Zilei familiei, eveniment organizat de Asociația Părinților – Bălan.
„Activitatea a reușit să trezească interesul unei părți a populației localității, și anume familii tinere cu copii. Am dorit ca activitățile proiectului să dezvolte legăturile dintre membrii familiilor tinere din Bălan și în același timp să trezim în locuitorii acestui oraș, spiritul de apartenență la comunitate. Credem că avem un început bun, urmând ca în anii următori să dezvoltăm și alte astfel de activități, ce pot deveni tradiții în mica noastră comunitate”, a afirmat Nicoleta Pinghireac, reprezentanta asociației de părinți.
Printre activitățile desfășurate s-a regăsit fotbalul, concursul de bicicletă, respectiv cel de orientare. Nici latura spirituală nu a fost neglijată, participanții au putut să participe la concursurile de creativitate sau autocunoaștere. Obiectivele primei ediții a Zilei familiilor au fost îndeplinite: s-a stabilit o mai bună comuniune între locuitorii orașului Bălan, familiile s-au implicat activ în activitățile propriilor copii, dar și în viața comunității, s-a contribuit la trezirea și cultivarea sentimentului de apartenență la comunitate, legarea de relații pozitive între membrii familiilor cât și între membrii comunității locale.
Lista proiectelor care au obținut finanțare în acest an pentru organizarea de activități destinate familiilor, o puteți consulta aici.
Miercurea Ciuc, 9 august 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)63 vizualizări